Prinşi după ce au furat cablu telefonic

106

Şase bărbaţi din municipiul Motru au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Aceştia au sustras 50 metri cablu telefonic aparţinând unei societăţi comerciale cu punct de lucru în oraşul Tismana, lăsând localnicii fără legătură telefonică.

Dafinoiu Marian de 20 ani, Tăicună Gheorghe de 25 ani, Mihai Elvis de 23 ani, Mihai Ionuţ Marius de 21 ani, Draga Marian Vasile de 20 ani şi Bimbai Nicolae de 27 ani sunt şase tineri motreni care au furat 50 de metri de cablu telefonic. „Poliţia oraşului Tismana a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de un agent de pază, joi seara, cu privire la faptul că, pe tronsonul Tismana-Celei a fost sustras cablul telefonic aparţinând unei societăţi comerciale de telecomunicaţii. Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat faptul că a fost sustras cablu telefonic pe o distanţă de 50 metri, la intersecţia D.N.67 D cu DJ 672 B Pocruia, acesta fiind găsit abandonat la circa 50 metri de reţeaua telefonică, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.200 lei”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Cei şase hoţi au fost opriţi în trafic în timp ce se deplasau pe raza comunei Peştişani, cu două autoturisme. Pentru cei şase motreni s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, suspecţii fiind arestaţi preventiv pe o perioadă de 20 zile.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here