Prinşi după 2 ani de furat din locuinţe (VIDEO)

151

furt locuinteTrei tineri din Târgu-Jiu au fost prinşi de către poliţiştii gorjeni, după ce, timp de 2 ani, au furat din şase locuinţe în construcţie, mai multe bunuri. Hoţii, printre care şi un minor, au fost reţinuţi de către poliţişti şi prezentaţi magistraţilor.

Trei tineri, printre care şi un minor în vârstă de 17 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale pentru comiterea mai multor furturi din imobile aflate în construcţie. Prejudiciul estimat la suma de aproximativ 12.500 lei, a fost recuperat în proporţie de peste 90 %.

{youtube}OyQpVYnCDxg{/youtube}

Continuând cercetările în mai multe dosare penale privind comiterea de furturi din imobile aflate în construcţie, amplasate pe raza municipiului Târgu-Jiu, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au stabilit că suspecţi de comiterea acestor fapte sunt trei tineri de 19 ani, de 21 ani şi un minor de 17 ani, toţi din municipiu. În fapt, din probatoriul administrat până în prezent, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că suspecţii, în perioada 2009-martie 2011, au pătruns prin efracţie, pe timpul nopţii, în 6 imobile aflate în construcţie, amplasate pe raza municipiului, iar de aici au sustras diverse bunuri, valoarea prejudiciului creat fiind estimată la suma de 12.500 lei. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au recuperat o betonieră, o drujbă, o motocoasă cu fir, o bormaşină, o motopompă, trei saltele, o scară dublă din aluminiu, o aerotermă şi un telefon mobil. „Din probatoriul administrat până în prezent, s-a stabilit faptul că doi tineri, împreună cu un minor de 17 ani, au pătruns pe timpul nopţii în şase imobile aflate în construcţie, amplasate pe raza Municipiului Târgu-Jiu, iar de aici au sustras mai multe bunuri, valoarea prejudiciului cauzat ajungând la 12.500 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. În urmă cu două zile, poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore, a suspecţilor adulţi, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperării prejudiciului.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here