Prins la volan cu permisul suspendat

537

Un doljean în vârstă de 42 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni conducând un autoturism pe o stradă din oraşul Târgu-Cărbuneşti, deşi avea permisul de conducere suspendat.

Ieri dimineaţă, la ora 03:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 42 ani, din localitatea Rojişte, judeţul Dolj, care conducea un autoturism pe Strada Trandafirilor din localitate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „Poliţiştii continuă cercetările, fiind constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here