Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Motru, a fost prins conducând, miercuri, de polițiști, având acest drept suspendat. Acesta s-a ales cu dosar penal. ,,Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic, un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 B Samarineşti, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană având acest drept suspendat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
A.C.