Prins la volan cu permisul anulat

268

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din judeţul Olt, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni conducând o autoutilitară pe drumurile din judeţ, asta deşi avea permisul de conducere anulat de mai bine de un an.

În data de 14 septembrie, în jurul orelor 01:10, în timp ce acţionau pe DJ 661, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au oprit pentru control o autoutilitară la volanul căreia a fost identificat un bărbat vârstă de 38 ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt. Pe parcursul verificărilor oamenii legii au stabilit că şoferul autoutilitarei avea permisul de conducere anulat de mai bine de un an, mai exact din martie 2011. „Urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că permisul de conducere al bărbatului a fost anulat la data de 03.03.2011, printr-o sentinţă penală emisă de Judecătoria Corabia, judeţul Olt. Poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări faţă de F.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here