Prins la furat de cărbune

265

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Plopşoru, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea cărbune din vagoanele de marfă staţionate în gara din localitate.

Tânărul a fost depistat de către un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere Ordine Publică Rovinari, pe timpul executării unei acţiuni de prevenire şi combatere a furturilor de cărbune pe raza localităţii Plopşoru. „În zona gării din Plopşoru a fost depistat numitul U.C.C., de 22 ani, domiciliat în comuna Plopşoru, care sustrăsese din vagoanele de marfă staţionate în gară, cantitatea de 600 kg. cărbune bulgări, pe care îi depozita într-un atelaj cu tracţiune animală pentru a-i transporta şi valorifica. Numitului U.C.C., i-au fost întocmite de către jandarmi, actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă”, a anunţat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj.
Cărbunele sustras a fost indisponibilizat şi restituit unităţii păgubite, urmând ca în perioada următoare să fie comunicat prejudiciul cauzat. De asemenea, dosarul cauzei urmează a fi înaintat Poliţiei Transporturi Feroviare, în vederea atribuirii numărului unic de înregistrare şi continuării cercetărilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here