Prins cu produs petrolier în maşină

347

politie pag 5Un bărbat din Stoina, a fost prins de către poliţiştii din localitate în timp ce transporta cu un autoturism 210 de litri produs petrolier, depozitaţi în recipiente din plastic. Şoferul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, întrucât acesta nu deţinea documente de provenienţă şi nici nu a recunoscut de unde a achiziţionat produsul petrolier.

În timp ce acţionau pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere, în urmă cu două zile, pe raza comunei Stejari, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Stoina au oprit pentru control autoturismul condus de către Ţ.I., de 55 ani, din localitate. La controlul efectuat, poliţiştii au constatat că şoferul avea depozitate atât în interiorul autovehiculului cât şi în portbagaj, mai multe recipiente din plastic cu capacitatea de 25, respectiv 30 de litri. Având în vedere că respectivele recipiente conţineau produs petrolier, o cantitate de 210 litri, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să justifice provenienţa. Bărbatul însă nu deţinea documente de provenienţă şi nici nu a recunoscut de unde a achiziţionat produsul petrolier. Poliţiştii au întocmit pe numele său, dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire şi, pe lângă faptul că i-au confiscat produsul petrolier, i-au indisponibilizat şi autoturismul cu care efectua transportul.

Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul penal întocmit să fie înaintat cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here