Prins cu cuţitul în bar

325

Un bucureştean în vârstă de 29 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins într-un local din municipiu, având asupra sa un cuţit cu lama de circa 10 cm. Poliţiştii gorjeni au întocmit pe numele său dosar penal pentru port fără drept de cuţit.

Bărbatul a fost depistat în noaptea de luni spre marţi, într-un local din municipiu. „La data de 26 februarie a.c., orele 02:45, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce executau serviciul de patrulare pe str. Popa Şapcă din municipiu, au depistat pe numitul B.F., de 29 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce se afla în incinta unui local, cu mai mulţi prieteni, având asupra sa un cuţit cu lama de circa 10 cm”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii, port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here