Prins băut la volan. Amendat și pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a coronavirusului

1338

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic, un bărbat de 42 de ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 662, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.,,Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a anunțat IPJ Gorj. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID–19.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here