Principiul de viaţă a medicului Grigore Lupescu: „Religia este superioară tuturor filosofiilor”

790

grigore lupescuŞi-a dorit să devină inginer dar destinul i-a pregătit o cu totul altă cale în viaţă. Şi-a ales apoi să fie regizor de teatru, însă nici acest vis proiectat pentru viitor nu s-a concretizat. În final, Grigore Lupescu…

s-a orientat către Medicină şi, după mulţi ani de studii a devenit doctor în ştiinţe. O carieră strălucită în lumea medicală, care a onorat Gorjul. Cine este Grigore Lupescu? În primul rând un om adevărat. Apoi, doctor, inventator, epigramist şi nu în ultimul rând cetăţean de onoare al oraşului natal, Tg-Jiu.
-Cine este omul Grigore Lupescu?
-Sunt născut în Gorj la data de 30 august 1931, şi mă mândresc cu originile mele. Am urmat cursurile primare la Târgu Jiu, iar cele liceale la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Apoi, drumul spre viitoarea mea profesie a curs lent, şi a trecut prin numeroase stadii. În prezent, sunt căsătorit cu Iuliana Lupescu, medic primar pensionar şi avem doi copii: pe Grigore, medic primar cardiolog, ce mi-a călcat pe urme, şi Roxana, medic de familie şi poet. Fiica mea a fost premiantă la mai multe concursuri naţionale şi chiar la un concurs internaţional de literatură.
-Cum aţi ajuns să studiaţi Medicina?
-După terminarea liceului, am plecat la Bucureşti să mă înscriu la Politehnică dar nu am fost admis din motive sociale. Apoi, am aflat că sunt locuri la Regia de Teatru, unde am intrat primul. Însă, în anul II de facultate, deoarece, la solicitarea rectorului, am refuzat să merg în Uniunea Sovietică, unde an de an facultatea trimitea câte un student, am fost exmatriculat. După ce vreme de un an am muncit din greu pe un şantier, am intrat la Medicină. Promovând numeroase concursuri şi examene şi parcurgând trepte importante ierarhice profesiei, am devenit doctor în ştiinţe medicale în 1983.
lupescu-diplome-Care sunt cercetările ştiinţifice făcute de dumneavoastră de-a lungul anilor?
-Am obţinut în 1987 brevetul de inventator pentru realizarea medicamentului Nitrovital, descoperind efectele miraculoase ale nitroglicerinei în afecţiunile reumatismale, chirurgicale, vasculare periferice şi dermatologice. Am publicat în ziarul parizian „Terapie” articolul „Jurnalul cardiologiei moleculare şi celulare”. De asemenea, peste Ocean, la New York, am publicat lucrarea „Jurnalul diagnosticelor şi procedurilor cardiovasculare”, iar în New Orleans „Hipertensiunea”. Am fost participant şi la o conferinţă internaţională desfăşurată la Singapore, în 1998. Acestea şi multe alte studii le-am inclus în cartea „Contribuţii la studiul unor probleme de cardiologie”.
-Care sunt alte pasiuni ce v-au făcut cunoscut în România?
-Epigramele. În februarie anul acesta am obţinut marele premiu la Concursul Naţional de Epigramă „Mircea Trifu”, ediţia a IV-a. Aceasta suna astfel: „Când femeia îi zâmbeşte/ Şi ca vinul te-ameţeşte/ Al ei zâmbet diafan/ Poate fi un cal troian”.
Am cochetat cu epigramele încă de la 16 ani, când eram elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Am publicat pe vremea aceea în revistele de profil „Piţigoiul” şi „Papagalul”. De asemenea, am publicat în 1977 cartea „Epigrame”, iar în 2005 „Colocviu umoristic-medical, Epigrame”. Sunt şi membru fondator al „Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România”.
– Ce distincţii importante v-au fost acordate în urma meticulozităţii dumneavoastră?
-Am avut distincţia să fiu inclus în prestigioasele dicţionare „Who is Who”, în „Mari minţi ale secolului XXI”, în „Dicţionarul de biografii internaţionale”, editat de Cambridge. De asemenea, sunt membru al Academiei de Ştiinţe din New York, am primit Diploma de Expertiză în Cardiologie şi am fost numit membru de onoare al Consiliului Consultativ al Institutului Biografic American şi al Centrului Biografic Internaţional Cambridge.
-Dintre numeroasele distincţii primite pe care o consideraţi cea mai importantă?
-Aceea de cetăţean de onoare al municipiului Târgu Jiu, titlu acordat în 1996, deşi această distincţie ar fi meritat-o infinit mai mult tatăl meu, un veritabil pionier al industriei şi finanţelor gorjene, totodată preşedintele voluntarilor gorjeni din timpul primului război mondial. El a decedat în condiţii tragice la Canalul Dunărea- Marea-Neagră, din condiţii exclusiv sociale şi nu politice, fiind un democrat convins, care nu agrea extremismele (fie ele de dreapta sau de stânga) şi nici compromisurile nedemne care, i-ar fi salvat cu uşurinţă viaţa.
– Cu ce v-a mai impresiona doctorul Lupescu în următoarele luni?
Pot spune că am trimis două lucrări la Praga, acolo unde în perioada 11-14 octombrie a.c. se va ţine un congres internaţional, iar lucrările mele vor fi prezentate în cadrul acestuia. Ele sunt intitulate „O nouă strategie în educaţia sanitară” şi „Indexul de alarmare subiectivă în simptomele hipertensiunii arteriale”.
-Care este filosofia de viaţă a medicului şi târgujianului Grigore Lupescu?
-Religia este superioară tuturor filosofiilor.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here