PRIN POARTA DE PIATRĂ A DANUBIULUI

Peisaje inegalabile, o veritabilă salbă de mănăstiri care de care mai spectaculos amplasate, aşezări de un pitoresc aparte unele chiar pe buza Dunării şi nu în ultimul rând o incursiune recentă prin aceste locuri iată motivele ce m-au determinat să sintetizez un material legat de defileul cel mai lung (135 km) şi grandios format de un curs de apă din Europa.

În drumul său spre mare bătrânul Danubiu a dăltuit trecând prin munţi un defileu de-o frumuseţe aparte, aproape unic în felul său în Europa. Intrând în ţară pe la Bazias, el şi-a croit cu greu drumul prin şisturile cristaline din primul sector al defileului. Apoi după Moldova Noua începe o luptă titanică cu masivele carcaroase pentru a ieși în final la Gura Văii, din impunătorul canion ferestruit în piatră.
Marele defileu, cu versanţi înalti şi albia presărată cu stânci, a fost săpat de apele bătrânului fluviu în opinia specialiştilor prin fosta strâmtoare marină formată în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto – carspic. Caracteristic pentru acest defileu este lungimea sa (135 km) precum şi înălţimea mare a abrupturilor calcaroase. Volumul uriaş al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secţiune.
Astfel, înainte de formarea lacului de acumulare Porţile de Fier 1, lăţimea Dunării varia între 150 m în Cazanele Mici şi 2150 m în aval de Greben iar adâncimea de la 6,5 m la 45 m. În funcţie de rezistenţa masivelor muntoase, porţiunile înguste (Baziaș, Greben și Cazane) alternează cu lărgiri depresionare (Moldova Veche, Dubova şi Orsova), viteza curentului apei pe defileu putând ajunge în unele locuri până la 5m/sec.
Formaţiunile geologice străbătute de Dunăre de-a lungul impresionantului său defileu sunt în opinia geologilor foarte variate, un adevărat mozaic petrografic de vârste diferite. La baza acestora stau şisturile cristaline iar apoi rocile eruptive. Calcarele încep să apară în dreptul localităţii Pescari apoi la Cazane. Datorită acestui fapt munţii din zona defileului conţin o multitudine de minereuri. În limbajul locului aceste minereuri se numesc rude, locul de extracţie rudarie iar minerul local rudar. Masivele de calcar sunt perforate de numeroase peşteri, permiţând speologilor să pătrundă în adâncul lor şi să descifreze misterele legate de origini, ape subterane precum şi de vietuiţoarele adaptate acestui mediu.
În solul şi peşterile defileului se presupune cred arheologii că mai există încă mărturii arheologice ce aşteaptă să fie scoase la lumină pentru a furniza informații despre trecutul acestor meleaguri. Cercetările efectuate de Academia Română, înainte de construirea barajului au scos la iveală ruine de origini diverite. Majoritatea acestora sunt romane, refăcute sau repoziţionate în evul mediu de către turci sau austrieci. Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice efectuate au scos la iveală unelte de piatră cioplită precum şi obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană încă de acum 15 – 20.000 ani. Aceste dovezi ale activităţii umane din neolitic, se păstrează astăzi la Muzeul Porţilor de Fier deschis în Drobeta Turnu Severin. Tot în acest muzeu se păstrează dovezi conform cărora triburile sciiţilor în drumul lor spre Marea Adriatică au trecut prin defileu în secolele 7 și 6 ien. Dar urmele cele mai importante ni le-au lăsat românii. Este vorba despre două tabule săpate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării: Tabula lui Tiberiu (33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) şi Tabula lui Domiţian (75-80 en) sub conducerea căruia drumul a fost refăcut şi îmbunătăţit. Tot în defileu se mai află şi celebra Tabula Traiana (104 en) dăltuită în piatră la ieşirea Dunării din Cazanele Mici
Primele lucrări pentru construcţia drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833. În jurul anului1848 drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris din anul 1856 Dunărea capătă statut internaţional iar navigaţia este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării. Totuși lucrările executate pe apă şi pe uscat nu mai faceau faţă cerinţelor secolului 20. Prin construcţia Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier 1 au fost rezolvate problemele legate de navigaţie şi transporturi. Barajul peste Dunăre are o lungime de 440 m şi o înalţime de 60 m. Construcţia sa a modificat esenţial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la vărsarea Timişului în Dunăre.
Mugurel PETRESCU