Programul Național Cantus Mundi România și Administrația Națională „Apele Române” lansează astăzi, de Ziua Mondială a Apei, primul proiect sonor participativ dedicat apei, creat de copiii din România. Producția „Water Song” (Cântecul Apei) reprezintă o creație muzicală originală și colectivă, realizată în premieră națională cu participarea copiilor din comunitatea de 60.000 de membri ai Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare prin muzică din România, derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
„Water Song” va fi lansat astăzi sub forma unui videoclip care va conține înregistrări trimise de copii cu sunete ale apei din natură, ale cursurilor de apă care le sunt dragi, reprezentative pentru zona din care provin. Aceste înregistrări vor fi mixate cu voci ale corurilor din program, precum și cu intervenții sonore ale ansamblului de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de muzicienii Zoli Toth și Bogdan Pop.