Primul consilier local al USR Gorj

2416

USR are primul consilier local din judeţul Gorj. Este vorba despre Cristian Claudiu Borcan, de la Bumbeşti-Jiu. Preşedintele USR Gorj, Radu Miruţă, a anunţat constituirea unei filiale în această localitate: „Bun venit USR Bumbeşti Jiu! O echipă de oameni competenţi şi oneşti care îşi va spune cuvântul în primăria oraşului. Cu această ocazie, USR Gorj are şi primul consilier local (la alegerile din 2016 partidul nu era înfiinţat) – Cristian Claudiu Borcan”.
Borcan a intrat în rândurile USR Gorj din postura de consilier independent. Alianţa 2020 USR PLUS a obţinut la Bumbeşti-Jiu puţin peste 12% din voturi.
De altminteri, în toată ţara se remarcă un interes crescut pentru USR PLUS, după ce alianţa politică a obţinut un scor impresionant la alegerile din 26 mai. Selecţia este însă riguroasă, anunţă liderii celor două formaţiuni politice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here