Primul caz de ”variola maimuței”, raportat în Italia

3014

Italia a raportat joi primul caz de variola maimuţei, după ce mai multe persoane au fost diagnosticate în Europa şi America de Nord cu această boală, de obicei endemică în Africa de Vest, informează AFP, potrivit Agerpres.

Persoana infectată este un tânăr care s-a întors recent din Insulele Canare, a anunţat Institutul de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Spallanzani din Roma.

Pacientul, plasat în izolare, primeşte tratament şi se află în stare stabilă, potrivit unui comunicat al spitalului publicat de agenţiile de presă italiene, adăugând că alte două cazuri suspecte sunt în curs de evaluare.

Consilierul pentru sănătate din regiunea Lazio (care include Roma), Alessio D’Amato, a confirmat pe reţelele de socializare că este vorba despre primul caz de variola maimuţei în Italia, adăugând că situaţia se află sub „monitorizare constantă”.

Această boală neobişnuită se manifestă de obicei prin febră, dureri musculare, ganglioni limfatici umflaţi şi erupţii cutanate pe mâini şi pe faţă, precum varicela.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) intenţionează să publice primul său raport de evaluare a riscurilor, „la începutul săptămânii viitoare”, a declarat agenţia Uniunii Europene pentru boli şi epidemii.

Agenţia, care a precizat că „monitorizează situaţia îndeaproape”, recomandă „izolarea şi testarea cazurilor suspecte şi raportarea promptă a acestora”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here