Primul an ca naş “de aur” pentru Aurel Popescu! Emoţii la sărbătorirea Nunţii de Aur pentru 70 de cupluri

679

50 de ani de căsătorie au fost sărbătoriţi vineri, 24 februarie, de Dragobete, aşa cum se cuvine de 70 de cupluri din Târgu-Jiu. Primăria a organizat pentru cuplurile longevive o nouă ediţie a evenimentului Nunta de Aur.

Manifestarea a fost deschisă cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În cadrul şedinţei de Consiliu Local de luna trecută, a fost aprobată suma necesară organizării evenimentului Nunta de Aur – 2017, în cuantum de 78.060 de lei. Din această sumă, s-au asigurat premiile în bani pentru fiecare cuplu, acordarea diplomelor de fidelitate, organizarea mesei festive, aranjamentele florale şi fotografiile.
De această dată, rolurile de părinţi spirituali ai cuplurilor de aur au fost îndeplinite de primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, şi de soţia acestuia.
“Sărbătorim un eveniment foarte important. Suntem alături de cei care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie. Este o mare bucurie şi pentru cei care sărbătoresc, şi pentru noi Primăria şi Consiliul Local, și au făcut tot posibilul ca această tradiţie să continue. Este o tradiţie începută cu ani în urmă. Din 2004 au început aceste evenimente să fie organizate. Avem până în acest moment 1.123 de cupluri care au fost sărbătorite. De data aceasta, sunt 70 de cupluri care sărbătoresc cei 50 de ani de căsătorie şi suntem împreună, suntem atenţi ca şi în anii trecuţi. Primăria şi CL vor acorda acestora, pe lângă diploma de fidelitate, un premiu de 500 de lei, şi, aşa cum este normal, o masă festivă pe care împreună o vor sărbători într-un mod cât se poate de frumos. Le urăm sănătate şi fericire tuturor celor 70 de cupluri”, a declarat edilul Aurel Popescu.

Emoţii printre sărbătoriţi
Zecile de cupluri care au sărbătorit Nunta de Aur îşi amintesc cu drag de anii petrecuţi alături de parteneri şi chiar au câteva sfaturi pentru tinerii din ziua de astăzi. “Sunt fost profesor de liceu, am 50 de ani de căsnicie în care am muncit şi am ţinut întotdeauna echilibrul în familie. Preoţii m-au emoţionat. Mă bucur extraordinar. Este un eveniment pe care nu-l voi uita niciodată”, a declarat sărbătoritul Dumitru Pârvoaica. “A fost o muncă asiduă împreună cu soţul meu pentru copiii noştri şi pentru viitorul lor. Secretele sunt unirea, înţelegerea şi iubirea. Dacă nu e iubire, nimic nu e”, a adăugat şi doamna Pârvoaica.
“A fost foarte frumos. Au fost ani frumoşi, şi cu bune şi cu rele, cu sănătate, cu boală, dar a fost bine. Le transmit tinerilor să trăiască tot cum am trăit noi şi să fie fericiţi tot ca noi. Avem doi copii, patru nepoţi şi vrem numai bine”, a spus vizibil emoţionată Toropu. Soţul acesteia, Nicolae Toropu, îşi aminteşte şi acum că, în anii tinereţii, exista în ziua de Dragobete o anume sărbătorire a iubirii: “Am 70 de ani şi sper să mai trăiesc ani mulţi. Au fost ani cu mai bine, cu mai rău. Am copii, am nepoţi, am de toate”.

Cadonaţi, ca în fiecare an
Din sumele alocate din bugetul local pentru Nunta de Aur, s-au acordat participanţilor premii în bani, diplome, participarea la o masă festivă şi la o şedinţă foto. “Suma va fi utilizată astfel: acordare premii în sumă de 500 de lei pentru fiecare dintre cupluri – 50.000 de lei; acordare diplome – 200 de lei cu TVA; organizare masă festivă pentru aproximativ 248 persoane – 23.560 de lei cu TVA; aranjamente florale – 2.800 de lei cu TVA; fotografii – 1. 500 de lei cu TVA”, se arată în referatul întocmit de conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, luna trecută când Consiliul Local a alocat sumele necesare pentru organizarea evenimentului.

Masa festivă a avut loc, ca şi în anii trecuţi, la restaurantul situat pe Insuliţa Jiului, şefii din administraţie motivând acest lucru astfel: “locaţia a oferit condiţii bune de desfăşurare a evenimentelor, iar participanţii au fost mulţumiţi de serviciile puse la dispoziţie; locul de amplasare al locaţiei permite asigurarea condiţiilor speciale necesare participanţilor la acest eveniment (spaţiu foarte mare de parcare pentru autobuzele puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Târgu-Jiu care vor asigura transportul participanţilor de la biserica unde se va organiza slujba religioasă până la local, pentru autoturismele aparţinătorilor acolo unde situaţia se impune, pentru maşina de intervenţie pe timpul desfăşurării activităţii, pentru maşini de rezervă în cazul în care vor fi participanţi care nu se pot deplasa)”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.