Primii pacienți la Centrul de Evaluare COVID din Târgu-Jiu. Programul de funcționare!

1566
Centrul de Evaluare COVID din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, deja, primii pacienți, fiind deschis din data de 27 ianuarie 2022. Centrul funcționează în clădirea fostului Dispensar TBC de pe strada A. I. Cuza (Pasarelă).
Acest centru funcționează în regim de spitalizare de zi, cu un program de funcționare de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00.
Pacienții care manifestă forme ușoare sau medii de coronavirus se pot adresa personalului medical de aici, centrul de evaluare având o capacitate de cinci paturi.
Pentru a fluidiza activitatea centrului și pentru a putea fi respectate măsurile de distanțare socială, recomandăm pacienților să se programeze în prealabil la numărul de telefon 0786.225.134.
În centrul de evaluare COVID se acordă servicii medicale pacienților diagnosticați cu noul coronavirus, fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere de la medicul de familie sau medic specialist.
La momentul prezentării în centrul de evaluare, bolnavii vor fi primiți pe baza dovezii confirmării infecţiei printr-un test antigen rapid sau test RT-PCR, identificat în platforma Corona Forms.
Aici, vor beneficia de examen clinic, analize de sânge, radiografie în vederea evaluării formei clinice a afecțiunii și a necesarului de tratament.
Pacienții pozitivi la coronavirus, cu forme ușoare și medii, vor beneficia de evaluare, investigații medicale specifice, tratamentul necesar (medicamente antivirale, precum Favipiravir), dar și de posibilitatea administrării anticorpilor monoclonali conform protocoalelor medicale în vigoare.
Dacă în urma investigațiilor medicale, se va ajunge la concluzia că pacientul are nevoie de internare, va fi îndrumat spre secțiile care tratează formele medii sau grave de coronavirus.
În cazul în care, după externarea din Centrul de evaluare, apar simptome noi, pacienții se pot readresa personalului medical de aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.