Primii bani din Fondul de Tranziție Justă merg în Prahova. Niciun proiect pentru Gorj

1342

* Echipamente pentru o unitate de producție de jucării și jocuri de societate – 51 de locuri de muncă, 7,8 milioane de euro

Niciun proiect nu a fost aprobat din Fondul de Tranziție Justă pentru a fi implementat în Gorj, județul cel mai afectat de trecerea de la energia pe cărbune la cea regenerabilă. Mai mult, în jurul acestui subiect politicienii PNL și PSD s-au certat între ei, și, până în prezent, nicio afacere din județ nu a obținut vreun leu.

Așa se face că, primul proiect cu finanțare din Fondul de Tranziție Justă – program adoptat în 2022 de Comisia Europeană pentru a fi ajutate zonele cele mai afectate de noile politici ,,verzi” din țările membre UE, a fost aprobat pentru o firmă din Prahova. Este vorba despre Fabrica de Consultanță, societate din Prahova, care a anunțat, săptămâna trecută, primul proiect selectat pentru finanțare în cadrul programului Tranziție Justă, în doar 10 zile de la depunerea cererii de finanțare. Proiectul vizează accesarea unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 4,9 milioane de euro, are o valoare totală de aproximativ 7,8 milioane euro și urmează să fie implementat în județul Prahova, pe o perioadă de 12 luni. Investițiile realizate în cadrul proiectului vizează achiziția de echipamente pentru o unitate de producție jucării și jocuri de societate. Totodată, prin acest proiect, beneficiarul va crea 51 de noi locuri de muncă, potrivit Agerpres. Apelul de proiecte deschis în cadrul Programului Tranziție Justă, vizează investițiile inițiale realizate de către IMM-uri în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Valoarea ajutorului financiar nerambursabil este între 200.000 euro și 8 milioane euro, iar intensitatea sprijinului variază între 60% și 75%. Bugetul total alocat în cadrul programului este de 775.569.856 de euro.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here