Primele rezultate la Bacalaureat – Trei medii de 10 în Gorj, dar şi liceu cu un singur promovat

2321

Emoţiile au luat sfârşit pentru liceeni. 61,27 este promovabilitatea în Gorj înainte de contestaţii la examenul de Bacalaureat. La nivelul judeţului, s-au înregistrat trei medii de 10, iar la Liceul Tehnologic Stoina un singur candidat a reuşit să promoveze.

Potrivit datelor ISJ Gorj, la nivelul judeţului, s-au înscris 3350, însă doar 3111 s-au prezentat, iar trei elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.,,La nivelul judeţului Gorj au promovat examenul de Bacalaureat 1906 candidaţi, 439 au reuşit să obţină medii între 6-6,99, 463 între 7-7,99, 519 între 8-8,99, 482 între 9-9,99, dar s-au înregistrat şi trei medii de 10”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Elevi de 10, în Gorj
Trei eleve din judeţul Gorj au reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat. Este vorba despre Iulia Pascu de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu (specializarea Matematică-Informatică), Cristina Vasilica Călescu de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu (specializarea Învăţător-educatoare) şi Maria Ioana Ruşeţ de la Colegiul Tehnic Motru (specializare Tehnician operator tehnică de calcul).Iulia Pascu, elevă a CNTV Târgu-Jiu, îşi doreşte să urmeze o carieră în medicină, şi anume cursurile Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Adolescenta ne-a povestit că îşi dorea foarte mult această medie, însă totul rămăsese doar la stadiul de vis: ,,sunt extrem de fericită pentru că nu mă aşteptam la acest rezultat. Îmi doream mult această notă, dar în mintea mea rămăsese de ceva timp doar la stadiul de vis frumos”. Tânăra susţine că a avut noroc la română cu George Bacovia şi că s-a pregătit cel mai mult la chimie.,,La chimie cred că am fost cea mai pregătită, de anul trecut m-am decis să dau la medicină şi am lucrat destul de constant. La matematică, anul acesta am lucrat doar subiecte tip bac, iar la română, sincer, am avut foarte mult noroc, pentru că nu îmi pregătisem toate operele pentru subiectul III, dar salvarea a fost George Bacovia. Cred că nu există altă meserie care să mi se potrivească mai bine, mă pasionează complexitatea corpului uman. Motivul meu este unul egoist pentru că dorinţa de binefacere este poate pe locul 2. Părinţii s-au simţit mândrii, mama a plâns odată cu mine la telefon, pentru că amândouă am aflat în acelaşi timp şi tata glumea dinaintea probelor că iau 10 şi le iau eu banii”, a mai punctat Iulia.

O cunoscută cântăreaţă a trecut cu brio examenul maturităţii
Interpreta Roxana Croitoru, absolventă a CNSH Târgu-Jiu, în ciuda programului destul de încărcat, a reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat. Aceasta a urmat specializarea învăţătoare-educatoare şi a reuşit să promoveze examenul maturităţii cu media 7,96.
,,Mi-a fost foarte greu 4 ani. Am încercat să îmbin muzica cu şcoala. Mulţumesc colegilor și profesorilor care au încercat să mă motiveze. Uneori eram foarte obosită după cântări, însă dânşii au ştiut mereu să mă încurajeze. Mulțumesc din suflet părinților și bunicilor mei pentru toată susţinerea şi tot sprijinul. Fără ei nu puteam realiza nimic. Mulţumesc doamnei director!”, ne-a declarat şi Roxana Croitoru.

Un singur promovat, la Stoina
La polul opus se află Liceul Tehnologic Stoina, unde din cei 14 candidaţi prezenţi, doar unul singur a promovat examenul maturităţii. Pe locul doi se află Liceul Tehnologic Turburea, unde din cei 11 liceeni prezenţi, doar doi au reuşit să obţină medii de trecere. La Turburea, nici măcar primarul în funcţie, Ion Bîrcă, nu a reuşit să promoveze Bacalaureatul.

Andronescu propune ,,măsuri mai severe”
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că este foarte nemulţumită de rezultatele de la Bacalaureat 2019. Aceasta a declarat că procentul de 67,2 elevi care au promovat examenul ,,este un procent mic, foarte mic și nemulțumitor.”Drept urmare, ministrul spune că are de gând să ia ,,măsuri mai severe”.,,Ceea ce ne determină să luăm măsuri mai severe cu pregătirea lor. În acelaşi timp rezultatele acestea reprezintă și consecința intrării lor la liceu cu note de 2, de 3 și de 4. Aici ajungem, din păcate. Ei nu mai pot recupera decalajele și rezultatele se văd în nepromovarea de la examenul de bacalaureat,” a mai declarat Andronescu.Măsurile propuse de ministru sunt prelungirea orelor remediale pe toată perioada liceului. ,,Eu cred că pregătirea aceea remedială de care tot am vorbit ar trebui să înceapă din clasa a noua și să continue tot liceul și care ajung în situația asta de a nu fi în stare să nu promoveze examenul de bacalaureat. În afară de pregătirea asta remedială, dacă am reuși să facem un plan de pregătire personalizată pentru fiecare elev, cu sarcini precise și verificat periodic de profesor”, a mai spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, pentru HotNews.ro. Ministerul Educaţiei a anunţat că rata de promovare este de 67,2%, fiind raportată la numărul celor prezenţi. Potrivit MEN, rata calculată astfel este cea mai mică din ultimii 4 ani. Cei nemulţumiţi de note au depus, ieri, contestaţii. Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat, rezultatele finale vor fi afişate pe 13 iulie.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here