Primele decizii de angajare la CEO

4988

În timp ce sute de tineri se îmbulzeau, în urmă cu câteva săptămâni, la sediile carierelor CEO să primească un loc de muncă, liderii sindicali și șefii unităților miniere de carieră făceau liste cu oamenii pe care voiau să-i angajeze: rude, pile, cunoștințe, prieteni de partid.

CE Oltenia a anunțat, la începutul anului, că face 600 de angajări, și alea sezoniere (din această lună, până la 31 decembrie 2022), după ce s-a decis la nivel guvernamental majorarea producției de cărbune. Din nefericire, o parte a liderilor sindicali, șefi de cariere și chiar primarii unor localități din apropierea unităților miniere și-au adus necalificații în posturile CEO. Așa cum a relatat presa locală, angajările au ajuns într-un dosar penal.

Liderii sindicali, ,,observatori” la comisiile de angajare
Candidații nu au avut de făcut decât să susțină un interviu. Comisiile de angajare s-au format la fiecare unitate a CEO, iar șefii de UMC au fost președinți. De asemenea, liderii sindicali au avut rolul de ,,observatori”, fiind prezenți la interviuri. S-au realizat listele cu cei care au fost ,,selectați” pentru angajare, iar acestea au fost trimise la sediul companiei. Primii 400 de oameni vor primi deciziile de încadrare în data de 9 mai, iar ceilalți 200, în 15-16 mai.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here