Prime de 150 de lei pentru angajații Minprest! – Giorgi: ,,Am reînceput negocierile întrerupte pentru CCM”

749

Minprest Serv SA de la Rovinari va oferi de Crăciun, pe data de 12 decembrie odată cu lichidarea, o primă fiecărui angajat, nu de 100 de lei cum s-a anunțat inițial, ci de 150 de lei, sub formă de tichete de masă. Totul, în baza unui acord semnat, ieri, de către sindicatul reprezentativ Solidaritatea Minprest cu administrația societății. 1107 salariați ai unității vor beneficia de această primă. Cu această ocazie s-a reînceput negocierea CCM, întreruptă cu luni în urmă din cauza unor neînțelegeri sindicale.

,,S-a reînceput negocierea Contractului Colectiv de Muncă și se speră că negocierile vor duce la semnarea, luna aceasta, a noului CCM, care va prevedea și prime de sărbători pentru salariați și măriri salariale, prin diferențieri de funcții”, a declarat Cosmin Bivolaru, liderul de sindicat.
Acesta susține că anul viitor va fi, cu siguranță, unul mult mai bun pentru angajații societății, Minprest reușind anul acesta să facă chiar angajări.

Directorul Minprest anunță vești bune pentru salariați
Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv SA, susține că rezultatele financiare bune ale societății vor permite chiar și acordarea tichetelor de masă lunare pentru angajați, chiar dacă acest lucru va fi sau nu prins în noul CCM, aflat în plin proces de negociere.
,,Vom putea oferi și tichete de masă în fiecare lună salariaților, asta dacă situația financiară ne permite. Vom face acest lucru așa cum am procedat și cu prima de Crăciun, am anunțat acordarea unei prime de 100 de lei, deși estimasem din prima să oferim 150 de lei. Deoarece situația financiară ne-a permis, am oferit acum 150 de lei”, a spus directorul Giorgi.
De asemenea, directorul subunității CEO a anunțat că, urmare a discuțiilor cu sindicatul reprezentativ privind trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, s-au reluat și negocierile pentru noul CCM.
,,Știți că ne-am împotmolit din cauza colegelor de la sindicat care voiau introducerea a doua articole în contract care contraveneau legii, iar acum, am reluat negocierile. Sunt convins că în câteva zile vom semna noul CCM”, a subliniat Giorgi.

Mocioi(ALDE), salariată a Minprest!
În ce privește angajarea în unitate a Niculinei Mocioi, fost deputat, în prezent membru al ALDE Gorj, directorul Minprest susține că abia astăzi aceasta va începe lucrul în unitate, nu pe un post de director cum s-a vehiculat în mass-media, ci pe un post de consilier juridic.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here