Primarul Vulpe, acuzat că aruncă cu miliardele spre firma prietenă Gruconstruct

1622

Firma de construcţii Gruconstruct din Târgu-Jiu pare abonată la lucrările Primăriei Câlnic, primarul Dumitru Vulpe oferindu-i, în repetate rânduri, acţionarului societăţii Ion Gruia, realizarea mai multor investiţii locale, prin încredinţare directă. Asta, spre supărarea consilierilor locali care suspicionează o relaţie de prietenie şi chiar afaceri între cei doi, relaţie care ar sta la baza acestor lucrări ale căror valoare totală se apropie de vreo patru miliarde de lei vechi. Prinderea de către Gruia, vineri, a reabilitării unui drum sătesc, prin licitaţie, lucrare de aproximativ 8 miliarde de lei vechi, a încins spiritele în organismul de conducere al localităţii, consilierii acuzându-l pe primarul Vulpe că îşi favorizează, cu bani publici, firma prietenă Gruconstruct. Ion Gruia, acţionar al SC Gruconstruct SRL Târgu-Jiu, contestă însă acuzele menţionând că nu a obţinut lucrările în cauză pe baza relaţiei de prietenie cu edilul local, dimpotrivă.

Primarul liberal Dumitru Vulpe a realizat o serie de lucrări în comuna Câlnic, în special la finalul lui 2013, cu firma Gruconstruct SRL din Târgu-Jiu. Firma condusă de Ion Gruia, afaceristul prieten cu edilul local, spun aleşii din Câlnic, ajunge astfel că realizeze înlocuirea conductei de apă de la Stejărei, lucrare depăşind un miliard de lei vechi. Realizarea investiţiei este încredinţată direct firmei Gruconstruct, edilul grăbindu-se să realizeze lucrarea după ce conducta în cauză a fost cumpărată de instituţia publică cu trei ani în urmă. Mai precis, conducta pentru Stejărei a fost ţinută de Vulpe vreo trei ani, în condiţii improprii, până când edilul a găsit firma potrivită să realizeze lucrarea. Investiţia a nemulţumit beneficiarii din Stejărei, dar l-a mulţumit pe primarul liberal.
Ion Gruia, acţionarul firmei care a realizat lucrarea, confirmă că a primit realizarea investiţiei prin încredinţare directă, dar asta pentru că firma sa lucrează bine şi nicidecum pentru că el ar fi apropiat primarului. “Sunt prieten cu mai mulţi primari din judeţ pentru că am avut lucrări în mai multe localităţi din Gorj. Nu mă leagă vreo prietenie specială de Mitică Vulpe”, susţine Gruia care menţionează că a realizat cu brio lucrarea de la Stejărei.

Un miliard şi jumătate pentru DS4
Dumitru Vulpe mai apelează la o încredinţare directă pentru realizarea unui drum sătesc. Un miliard şi jumătate intră astfel tot în contul firmei Gruconstruct, considerată una “de casă” a primarului de către consilierii locali din Câlnic. O parte a aleşilor declară astfel că nu li s-ar fi adus la cunoştinţă realizarea acestor lucrări şi nici firma care le face. Ion Gruia susţine însă altceva. “Probabil că domnii consilieri nu or fi fost informaţi că noi facem lucrarea, dar cu siguranţă au aprobat bugetul pentru realizarea acestor investiţii. Nu cred că altfel lucrările puteau fi realizate fără acordul Consiliului Local”, spune patronul firmei de construcţii. Acesta nu neagă de altfel că a obţinut lucrarea prin încredinţare directă.

Parcarea din faţa Primăriei Câlnic, tot la Grouconstruct
Amenajarea peisagistică din faţa primăriei, sau mai precis realizarea unei parcări, a devenit, la fel, tot apanajul Gruconstruct, evident, tot prin încredinţare directă. Lucrarea spun reclamanţii ar fi costat între 800 de milioane şi un miliard de lei vechi. Reprezentantul firmei susţine în schimb că a costat doar 600 de milioane de lei vechi. “Vă repet, primarul lucrează cu firma Gruconstruct pentru că suntem o societate serioasă. Nu avem datorii, nu am creat probleme, iar angajaţii noştri sunt profesionişti”, menţionează Gruia. Acesta contestă, de asemenea, informaţia potrivit căreia ar fi coleg de partid cu primarul Vulpe. “Nu sunt membru la niciun partid politic nu am timp de aşa ceva”, a completat patronul.

8 miliarde pentru un drum sătesc
De altfel, Gruia bănuieşte şi de unde ar fi pornit acuzele la adresa firmei sale, mai ales că vineri ar fi câştigat licitaţia privind reabilitarea unui drum sătesc din Câlnic, lucrare de aproape opt miliarde de lei vechi. “Am participat la licitaţie şi ne-am clasat pe prima poziţie. Acum se pot face contestaţii dar, probabil, faptul că noi, din cinci firme, am câştigat, deranjează”, a menţionat Ion Gruia.
Nemulţimiţii din Câlnic cer însă organelor de anchetă să se sesizeze împotriva primarului Dumitru Vulpe pe care îl acuză de abuz în serviciu pe motiv că ar alege, din propriul interes, firmele cu care se realizează anumite investiţii în localitate. Dumitru Vulpe a fost trimis în judecată de ANI pentru încălcarea regimului incompatibilităţilor şi ar putea să-şi piardă chiar scaunul de ales local dacă Agenţia Naţională de Integritate va câştiga procesul cu primarul de Câlnic.
Anamaria Stoica

5 COMENTARII

  1. pentru camelia patrascu…mai duduie mai intai invata limba romana ca esti o proasta de bubuie c.u.r.u.l sub tine de analfabeta ce esti ,dar stiu esti de-a lui vulpe din primarie ,,,o analfabeta ..dar buna totusi de c.u.r,,,pentru ca ti-o trage vulpe intr-o veselie acolo in primarie….niste c.u.r.v.e toate

  2. Asa este Gruconstruct este o societatea care lucreaza ca la carete iar ceea ce scrieti dumneavoastra este tendentios si lipsit de profeionalism.

  3. Lucrarile realizate in comuna Cilnic au iz DE DRUMUL DE la SLIVILESTI, aadica lucrari neefectuate si cantitati nereale, dar Primarul se lauda ca face parte din USL,si ca sta bine cu Procurorii si politistii. Anchetatorii ar trebui sa verifice si calitatea asfalatarii drumului din satul Hodoreasca, DAR TOATE aceste documente trebuiesc ridicate rapid de la primarie ca altfel DISPAR

Dă-i un răspuns lui Gheorghe Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here