Primarul Troacă, achitat în dosarul de evaziune fiscală! După opt ani

4260

Primarul de Padeș, Mihăiță Gabriel Troacă, a fost achitat, astăzi, de Curtea de Apel Craiova în dosarul de evaziune fiscală în care a fost trimis în judecată în 2014. Sentința este definitivă. Edilul PSD se află la al doilea mandat.

După opt ani de la primirea statutului de inculpat, după ce a plătit un prejudiciu statului de 2,7 milioane de lei, după ce a fost reținut și și-a pierdut o parte din primul mandat și a avut bunurile sechestrate, edilul PSD a primit acum o sentință definitivă care îl scapă de pedeapsa de 6 ani de închisoare primită de la instanța de fond.

Reamintim că în decembrie 2020, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe primar la o pedeapsă de şase ani închisoare cu executare și cinci ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării unor drepturi. Prin aceeași sentință, Troacă a fost obligat ,,la plata către partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – A.J.F.P.Gorj a sumei de 2.747.703 lei (RON), reprezentând impozit pe profit, TVA de plată şi redevenţă minieră, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii sumei datorate – respectiv dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului. Constată că inculpatul a achitat părţii civile suma de 100.000 lei din prejudiciul produs“, se mai arată în sentinţa judecătorească de la fond.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here