Primarul Romanescu, obligat pe linie de partid să ia măsuri cu șefii lui Cârciumaru

631

Un raport al ANAF, realizat în noiembrie 2011, care îl incriminează pe fostul primar PSD, Florin Cârciumaru, și pe fosta sa echipă de la Primăria Târgu-Jiu, făcut public, ieri, de liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, îl obligă pe actualul primar liberal Marcel Romanescu să ia măsuri urgente cu cei vinovați. Soarta oamenilor lui Cârciumaru, vorbind de secretarul primăriei, directorul economic, directorul tehnic și directorul Serviciului de Gospodărie, va fi pusă în discuție într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, ce a fost convocată deja de primarul Romanescu pentru 18 august.

Raportul ANAF, făcut public, ieri, de liderul PNL Gorj, nu a fost adresat acestei formațiuni politice, ci Primăriei Târgu-Jiu. Cu toate acestea, nu actualul primar PNL a făcut public raportul, ci liderul său de partid, asta la sediul formațiunii politice pe care o conduce. Părea, din start, greu de crezut că Dan Vîlceanu a pus singur mâna pe documentul valoros care-i incriminează pe oamenii lui Cârciumaru și chiar pe acesta direct. Vîlceanu a lămurit situația, explicând că a aflat de document chiar de la primarul Romanescu și a stabilit cu acesta să fie făcut public de deputat, nu de primarul în exercițiu.
“Am ales să vorbesc despre aceste lucruri eu, și nu primarul. M-am întâlnit cu acesta ieri(n.r. marți) și i-am spus că am de gând să fac conferință de presă, am discutat ce voi vorbi în conferință, deoarece lunea trecută când am fost la primărie am aflat de contestația făcută de primărie, la raporul ANAF, documentul venind pe 20 iulie. Acest document i-a fost ascuns primarului, acesta a aflat de contestație întâmplător abia în jurul datei de 6-8 iulie. În scurt timp ajungea și el într-o situație penală, de abuz în serviciu, în care s-a aflat Cârciumaru și Popescu, deoarece era obligat ca în 30 de zile să prezinte raportul Consiliului Local”, a declarat Dan Vîlceanu.
Cert este însă că după anunțarea publică a raportului la PNL Gorj, primarul Romanescu a percutat rapid, și a anunțat ședința de CL pentru 18 august.

Primarul PNL se poate debarasa ușor de foștii șefi PSD
Gravitatea raportului ANAF, care vorbește de o pagubă de peste 4 milioane de lei creată municipiului, îi va permite primarului Romanescu să își realizeze acum propria echipă de conducere a instituției. Asta deoarece cei incriminați prin raport pot fi puși la colț pentru o perioadă, deși nu pot fi demiși în lipsa unei sentințe definitive care îi condamnă pentru faptele penale cercetate, în continuare, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Lucrurile vor fi stabilite însă mâine, Romanescu intenționând să prezinte raportul CL Târgu-Jiu și să ceară luarea unor măsuri cu cei vinovați, asta cu atât mai mult cu cât verificatorii cer recuperarea pagubei chiar de la actualii șefi din primărie.

Raportul, armă politică pentru PNL
Și astfel, deși raportul relevă fapte grave, procurorii intrând pe firul faptelor încă de anul trecut, acesta este acum folosit ca o armă politică a PNL contra PSD.
Vinovați sunt însă și reprezentanții PSD, care nu au luat în calcul această posibilitate, nici măcar după pierderea primăriei. Mai mult, pesediștii puteau face ei public raportul, explicând că au apelat la o altă firmă din Târgoviște pentru iluminatul de sărbători, deoarece aveau probleme și litigii cu concesionarul iluminatului public din municipiu.
Problemele reale ale municipalității cu cele două firme din Târgoviște, Romlux Lighting Company și cu Euro Audit Service SRL, ultima fiind chemată să completeze relația tensionată cu prima, devin astfel cunoscute abia prin acest raport. Social-democrații nu au astfel scuze, ascunzând un contract controversat din 2010 care a ajuns să fie făcut public, cu tamtam, de către liberali.

Procurorii, pe bună dreptate, interesați de ce două firme
Cele cuprinse în raportul ANAF, după controlul încrucișat cerut de procurori în vara lui 2016, sunt însă grave. Se vorbește aici de peste 21 de miliarde de lei vechi plătiți unei firme, care deține o mână de electricieni, asta în timp ce primăria avea un contract în derulare cu o alta, adică cu ROMLUX. Mai mult, se subliniază în document că autoritățile puteau să medieze atunci conflictul cu ROMLUX, printr-un arbitraj realizat cu Camera de Comerț Gorj, dar nu au făcut-o.
Să nu uităm că primăria avea deja, la momentul încheierii contractului cu EURO AUDIT SERVICE o datorie de 32 de miliarde de lei vechi către ROMLUX, neținându-se cont de veniturile posibil de încasat ale municipalității, se arată în raport.
Verificatorii au stabilit astfel că s-au angajat resursele financiare ale municipiului în mod nejustificat și nelegal că s-au făcut cheltuieli nejustificate prin acest contract din 2010, diminuându-se fondurile bănești ale municipiului și că s-au făcut plăți de 2.110.437,64 de lei aferente contractului cu Euro Audit Service SRL, corelativ cu obținerea unui avantaj nejustificat de către această firmă. Verificatorii consideră că s-au făcut decontări duble către firma în cauză, deoarece iluminatul ornamental la momentul încheierii era funcțional, realitatea operațiunilor financiare între firmă și primărie fiind pusă și ea sub semnul întrebării.
ANAMARIA STOICA

3 COMENTARII

    • Primaria este condusa de Dan Vilceanu care o conduce la fel cum a condus SC ROMINEX MINING INGINERII FISCALE SA , spre faliment ,dupa ce firma a fost spoliata de milioane de euro.

      • Dan Vâlceanu este deputat și știe ce face. DA, Primăria este aproape de „faliment” cu această echipă de directori. După cât s-a „cheltuit” din banii publici, în ultimii 25 de ani, cetățenii din Tg-Jiu ar trebui să ceară „falimentul firmei” conduse de Cârciumaru (ca senator are imunitate…) în ultimul deceniu. Cum legal nu este posibil atunci vom asista „la execuția” primarului Marcel Romanescu, de către „frăția PSD-istă” ! PNL trebuie să-l ajute pe M.R. pentru că acest partid la scos la luptă împotriva mafiei locale.

Dă-i un răspuns lui has Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here