Primarul Romanescu anunță curățenie generală în cartierele din Târgu-Jiu!

1183

O amplă acțiune de curățenie va fi demarată de municipalitate, începând de săptămâna viitoare, în toate cartierele din Târgu-Jiu! Se va interveni asupra spațiilor verzi, a aleilor și a trotuarelor.

Începând de luni, noile utilaje achiziționate de Primăria Municipiului Târgu-Jiu vor curăța cartierele orașului. Se va intra în fiecare cartier în parte, după un program bine stabilit, urmând a se curăța aleile, trotuarele și chiar și spațiile verzi.
,,Fac un apel către proprietarii de autoturisme să nu lase autovehiculele în cartier în perioada în care zona este programată pentru curățenie.Este vorba de doar câteva ore, de două ori pe lună. Pentru ca și activitatea de igienizare să fie cât mai eficientă, avem nevoie ca și parcările de reședință să fie libere în acel interval orar”, a anunțat Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu-Jiu.Conducerea Primăriei Târgu-Jiu a stabilit și programul după care se va interveni în cartierele orașului:
– Prima și a treia zi de luni din fiecare lună:
Abator I și II (08.00-11.00), Săvinești (11.00-13.00), Teilor (13.00-15.00);
– Prima și a treia zi de marți din fiecare lună:
Plopilor (08.00-10.00), Olari (10.00-12.00), Castanilor (12.00-14.00), Libertății (14.00-15:â.00);
– Prima și a treia zi de miercuri din fiecare lună:
23 August (08.00-11.00), Minerilor (11.00-13.00), Mioriței (13.00-15.00);
– Prima și a treia zi de joi din fiecare lună:
A.I.Cuza (08.00-11.00), Progresului (11.00-13.00), I. L. Caragiale (13.00-15.00);
– Prima și a treia zi de vineri din fiecare lună:
Republicii (08.00-11.00), 8 Mai Vile (11.00-12.00), N. Bălcescu (12.00-14.00), Siretului (14.00-15.00);
– A doua și a patra zi de luni din fiecare lună:
Unirii (08.00-11.00), C. Coposu (11.00-12.00), Plevnei, (12.00-13.00), Revoluției (13.00-15.00);
– A doua și a patra zi de marți din fiecare lună:
Griviței (08.00-12.00), Traian (12.00-13.00), Comuna din Paris (13.00-15.00);
– A doua și a patra zi de miercuri din fiecare lună:
Sâmboteanu (08.00-11.00), Iosif Keber (11.00-13.00), Sfântul Nicolae (13.00-15.00);
– A doua și a patra zi de joi din fiecare lună:
Bulevardul Ecaterina Teodoroiu (08.00-09.00), 1 Mai Vest (09.00-12.00), Zambilelor (12.00-14.00), Macului (14.00-15.00);
– A doua și a patra zi de vineri din fiecare lună:
Debarcader (08.00-12.00), Lotrului (12.00-14.00), Rostramo (14.00-15.00).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.