Oraşul Novaci a fost atestat în urmă cu 515 ani, mai exact la data de 9 martie 1502. Este situat la poalele munților Parâng, la o distanţă de 44 km de municipiul Târgu-Jiu și la 80 km de Râmnicu Vâlcea. Din Novaci se poate ajunge în stațiunea Rânca, parcurgând 18 kilometri pe DN 67 C – Transalpina. Fiind o localitate importantă, mai ales pentru dezvoltarea turismului gorjean, actualul primar al oraşului Novaci şi-a propus să îmbunătăţească vizibil condiţiile de viaţă ale novăcenilor şi nu numai. În acest sens, administraţia publică locală are în derulare proiecte importante, pe diverse domenii de activitate. Edilul Dumitru Leuştean îşi doreşte ca Novaciul să devină o mică Elveţie şi promite că va îndeplini acest deziderat.
Reporter: Oraşul Novaci se află în plin şantier. Ce lucrări aveţi în derulare?
Dumitru Leuştean: Suntem într-un program de asfaltări. Avem de modernizat zona centrală a localităţii; mă refer la strada Gruiului, strada Trandafirilor, strada Morii, Aleea Industriilor şi, nu în ultimul rând, ne ocupăm de parcări, fiindcă aşa cum ştim cu toţii, şi în oraşele mari, dar şi în oraşele mai micuţe, densitatea de maşini a început să crească şi căutăm să fluidizăm traficul şi să nu fie niciun fel de incident.
Rep.: În doar câteva zile, Novaciul îmbracă straie de sărbătoare. Ce surprize aţi pregătit?
Dumitru Leuştean: Pe 21 mai este a 50-a ediţie a evenimentului „Urcatul Oilor la Munte”. Pentru noi este cea mai mare sărbătoare a localităţii şi, de ce nu, poate una dintre cele mai mari din ţară.
Surprizele vor fi mari, iar până atunci noi va trebui să ne pregătim ca nişte adevăraţi gospodari, să facem ordine, curăţenie şi trebuie să fim o gazdă minunată pentru toate formaţiile din judeţ şi din ţară. Vor fi foarte multe formaţii din judeţe limitrofe: Hunedoara, Alba, Vâlcea, Argeş, Bistriţa, Sibiu şi bineînţeles, majoritatea formaţiilor din judeţul nostru care s-au înscris la paradă. Invitaţi speciali vom avea, dar vreau să fie o surpriză. Vreau să fie o colaborare şi între politicieni, pentru că este în interesul tuturor ca localităţile, judeţele şi ţara să meargă spre bine.
Rep.: Care este programul manifestărilor?
Dumitru Leuştean: Programul cuprinde o paradă cu începere de la ora 10.00, continuă până spre orele 13.00. Apoi este o întâlnire cu oamenii din zonă şi cu politicienii; continuă activitatea ansamblurilor folclorice la Dumbrava Hirişeşti şi sâmbătă seara vom avea un spectacol în Dumbravă, pe scena nou construită, cu mai mulţi profesionişti ai cântecului popular din judeţ şi din ţară. Emil Badea şi Nina Predescu sunt printre invitaţii care îi vor încânta pe novăceni.
Şcoală nouă la Novaci
Rep.: Ce alte proiecte mai aveţi în derulare?
Dumitru Leuştean: Avem în derulare un proiect privind construirea unei şcoli noi. Proiectul este finanţat de Banca Mondială. Se lucrează de la data de 3 aprilie. Firma care lucrează la şcoală este ambiţioasă şi promite că la data de 31 decembrie 2017 va fi gata. Sunt optimist şi eu şi sperăm că şi vremea şi condiţiile meteo din toamnă ne vor ajuta.
Rep.: Unde se construieşte noua şcoală?
Dumitru Leuştean: Va fi tot în incinta actualei şcoli; avem acolo două corpuri: unul dintre ele, în timp nu va mai fi ocupat de elevi, ci va avea o altă destinaţie, iar corpul mai nou va fi modernizat după standardele actuale cu tot ceea ce trebuie. Avem 357 de elevi la această şcoală, clasele I-VIII.
Rep.: Construiţi şi o sală de sport?
Dumitru Leuştean: Pregătim în proiectul depus, care va demara undeva în vară, o sală de sport modernă, astfel încât această şcoală să funcţioneze după parametri normali din România.
Rep.: Actuala şcoală era prea veche?
Dumitru Leuştean: Da! Corpul cel vechi are peste 70 de ani şi se impunea construirea unei noi şcoli, conform expertizei tehnice.
Rep.: Costurile la cât se ridică?
Dumitru Leuştean: Costurile sunt undeva la 700.000 euro.
Rep.: Când se vor muta elevii în noua locaţie?
Dumitru Leuştean: Eu cred că anul şcolar 2018-2019, cu siguranţă, îi va găsi pe copii în „casă nouă”.
Avem foarte multe proiecte depuse. Şi pe partea de învăţământ avem proiecte şi pentru cealaltă şcoală generală, care este puţin mai mică, având în jur de 200 de copii, plus grădiniţa undeva la 250. Va fi şi ea modernizată din temelii, cu tot cu dotări şi ceea ce este necesar pentru copii. La fel, partea de laboratoare de la liceu, sala de sport şi cantina.
Proiecte şi pentru zona Rânca
Rep.: Ştiu că aveţi şi alte proiecte depuse. Despre ce este vorba?
Dumitru Leuştean: Casa de cultură este pe un program al Companiei Naţionale de Investiţii. Şi tot pe CNI avem două săli de sport, una la Novaci şi una la Rânca, de circa 182 de locuri în tribună. În felul acesta vom căuta să oferim condiţii echipelor care vor să vină în zonă. Noi avem echipă de fotbal şi echipă de handbal şi poate ne gândim şi o altă ramură, astfel încât sala de sport să fie chiar foarte utilă şi necesară, până la urmă.
Rep.: Rânca încă stârneşte discuţii foarte mari. Aveţi ceva proiecte şi pentru această zonă?
Dumitru Leuştean: Aşa este, la Rânca sunt foarte multe discuţii şi probleme care nu sunt deloc de neglijat. Avem pentru această zonă proiecte depuse pentru modernizarea şi asfaltarea drumurilor. Sper ca problema accesului să fie soluţionată, proiectul să fie demarat cât mai repede.
Investiţii în sănătate
Rep.: Despre Spitalul Orăşenesc Novaci ce ne puteţi spune? Aţi prevăzut ceva investiţii acolo?
Dumitru Leuştean: La spital, chiar săptămâna aceasta am avut o echipă de proiectanţi şi au luat în calcul mai multe variante, atât de modernizare, cât şi de dotare. Este un spital cu tradiţie şi deserveşte circa 66000 de locuitori, inclusiv de pe Transalpina şi Rânca. De aceea, ne preocupă investiţiile în sănătate.
Rep.: Pentru medicii care vin din alte zone aţi găsit soluţii astfel încât ei să rămână la Novaci?
Dumitru Leuştean: Deocamdată le plătim cheltuielile de la Consiliul Local, primăria asigurându-le cazarea. Şi, dacă tot m-aţi întrebat, la ANL avem depus un proiect pentru costrucţia unui bloc. Avem spaţiul, avem utilităţile şi nu ar trebui să fie nicio problemă pentru viitorul apropiat.
Rep.: Aveţi foarte multe proiecte pentru Novaci, oraşul evoluând vizibil…
Dumitru Leuştean: Avem depuse proiecte şi pentru apă şi canalizare şi nu numai. Vrem ca localitatea Novaci să fie de profil elveţian. Ne străduim să facem tot ce trebuie, astfel încât să pară o mică Elveţie.
A consemnat Minodora SUCEA