Primarul Grigorie, implicat în dezvoltarea şi modernizarea comunei Plopşoru

372

primar plopsoru petre grigoriePetre Grigorie se află la al treilea mandat de edil al localităţii Plopşoru. De la bun început, el şi-a dorit să implementeze proiecte şi lucrări care să uşureze viaţa cetăţenilor şi să facă din Plopşoru o comună modernă, europeană. Importante proiecte sunt încă în derulare, Petre Grigorie implicându-se trup şi suflet în găsirea de fonduri pentru finalizarea acestora.

Modernizarea comunei Plopşoru şi realizarea cât mai multor investiţii, astfel încât localitatea pe care o păstoreşte să evolueze vizibil, tinzând să devină una europeană în adevăratul sens al cuvântului reprezintă un scop declarat al primarului Petre Grigorie. Deşi face parte dintr-un partid din Opoziţie, edilul caută neîncetat modalităţi de găsire a fondurilor necesare continuării lucrărilor sistate din lipsa finanţării.

Sistemele de alimentare cu apă potabilă, în atenţia primarului

primarie PlopsoruO problemă ce nu-i dă pace primarului Petre Grigorie este alimentarea cu apă a satelor din comuna Plopşoru, proiect ce a fost sistat din cauză că a încetat finanţarea sa. „Avem un sistem de alimentare cu apă potabilă care funcţionează în satele Olari, Plopşoru, Sărdăneşti, Văleni, în nordul comunei, unde mai sunt amplasate şi satele Deleni şi Piscuri. Acestea sunt la 100 de metri mai sus faţă de Valea Jiului şi alături de celelalte patru sate, au nivelul hidrostatic al apelor subterane afectat de lucrările miniere ale Carierei Peşteana Sud, aflată în vecinătatea localităţilor menţionate”, precizează Petre Grigorie. Mai mult decât atât, potrivit edilului, „în satul Piscuri, pe o distanţă de 2 Bis.Sf. Imparati Plopsorukilometri nu există nicio fântână, cetăţenii fiind nevoiţi să se aprovizioneze cu apă potabilă de la cele trei cişmele publice aflate în punctul Capul Dealului, unde există trei izvoare istorice. De aceea nu înţelegem strategia Guvernului de alocare a sumelor pentru finanţarea Programului aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, care ar trebui să ţină cont de zonele critice, fără apă şi să acorde cu prioritate banii către aceste localităţi. De menţionat că investiţia de la Piscuri a început în 2009, când a fost alocată prima tranşă, în valoare de 325.000 de lei. De atunci nu a mai fost alocat niciun ban. Lucrarea a fost executată în proporţie de 55%, dar din lipsă de bani, primarul a fost nevoit să emită dispoziţie de sistare a lucrărilor până la obţinerea fondurilor necesare pentru achitarea lucrărilor efectuate până în prezent şi în continuare, pentru plata lucrărilor ce trebuie finalizate”. Un alt proiect sistat este tot unul de sistem de alimentare cu apă. „Mai avem în execuţie un sistem de alimentare cu apă în satele Izvoarele, Ceplea, Broşteni, Cursaru şi Broştenii de Sus, care tot în 2009 a început şi finanţarea tot printr-un program guvernamental de alimentare cu apă potabilă a satelor, pe Ordonanţa Guvernamentală 577/1997, unde a fost alocată suma de 300.000 de lei în 2009, la începutul lucrărilor. S-a executat 50% şi, din lipsa fondurilor pentru continuarea lucrărilor, primarul a emis o dispoziţie de sistare a lucrărilor”, confirmă Petre Grigorie, primarul comunei Plopşoru.

Proiecte depuse pentru drumurile din Plopşoru

La capitolul drumuri, Petre Grigorie ne-a spus că „există proiect pentru modernizarea drumurilor săteşti şi vicinale, finanţat de Guvern prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Aşteptăm să fie finanţat, acum fiind doar depus. De asemenea, avem depus un proiect şi cererea de finanţare pentru obţinerea unor fonduri în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală la Ministerul Agriculturii, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Sud-Vest Oltenia. Este un proiect pentru modernizarea drumurilor agricole din comuna Plopşoru, proiect ce creează facilităţi pentru producătorii agricoli”. Mai este depus un proiect, tot pe Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Sud-Vest Oltenia, pentru modernizarea drumurilor forestiere existente în comuna Plopşoru, în lungime de 10 kilometri, care vor deservi o suprafaţă de 3.000 de hectare de pădure şi care vor asigura dezvoltarea şi protejarea agroturismului în comuna Plopşoru. Totodată sunt create, astfel, condiţii pentru accesul mai uşor al cetăţenilor proprietari de pădure, cât şi crearea posibilităţilor de a executa obiective turistice în zonă, ridicând astfel potenţialul turistic al pădurii prin turism.

Cultura, un domeniu important pentru Petre Grigorie

Petre Grigorie a căutat să găsească fonduri şi pentru modernizarea a două cămine culturale din comuna pe care o păstoreşte. „În prezent am iniţiat două proiecte pentru reabilitarea şi modernizarea a două cămine culturale aflate în satele Olari şi Ceplea, care sunt într-o stare avansată de degradare, tot din lipsa fondurilor, deşi în ultimii şapte ani am depus nenumărate cereri pentru obţinerea de fonduri în vederea realizării lor. Proiectele au fost depuse la CNI, au un punctaj destul de bun, astfel încât în anul viitor în căminele culturale să se desfăşoare activităţi artistice pentru promovarea valorilor şi a talentelor locale, atât din rândul elevilor, cât şi din rândul cetăţenilor”, susţine primarul comunei Plopşoru. În conformitate cu prevederile proiectelor depuse, va fi înfiinţat un ansamblu folcloric denumit „Cântecul Plopşorului”, care va participa la diferite concursuri locale, naţionale şi internaţionale; o formaţie de dansuri populare, care, de asemenea, va promova portul, dansul şi obiceiurile tradiţionale din comuna Plopşoru. Totodată, adaugă primarul Petre Grigorie, „am iniţiat un proiect de reabilitare a unei biserici vechi, din lemn, construită în anul 1750, în satul Plopşoru, care, alături de Biserica Sfinţii Împăraţi Ceplea, restaurată din fonduri proprii şi bani de la ministerul Culturii, vor fi introduse într-un circuit turistic religios al judeţului Gorj, făcând astfel cunoscută valoarea istorică a comunei Plopşoru”.

Elevii, o altă prioritate a primarului din Plopşoru

Eforturile elevilor de a obţine rezultate cât mai bune la învăţătură au fost răsplătite şi de către primarul Petre Grigorie. „Avem şapte şcoli, unde sunt şcolarizaţi 1.200 de elevi. La încheierea anului şcolar, le-am oferit cărţi premianţilor, iar celor mai buni dintre cei mai buni le-am înmânat câte o diplomă de excelenţă. Totodată, în această vară se vor executa lucrări de igienizare şi reparaţii ale clădirilor, pentru executarea lucrărilor folosindu-se o echipă de lucru constituită din beneficiari de ajutor social pe Legea 416, care au calificarea adecvată pentru a executa asemenea lucrări. Am recurs la această metodă şi pentru a realiza economii în bugetul local, evitând astfel plata TVA-ului şi a altor taxe către un constructor”, afirmă Petre Grigorie, primarul comunei Plopşoru. Pentru toate acestea, dar şi pentru proiecte ce vor fi implementate în viitor este nevoie de o mână de fier, de un om care să ştie cum să lupte pentru atragerea fondurilor necesare realizării tuturor investiţiilor. Acestea sunt şi motivele pentru care Petre Grigorie îşi doreşte un nou mandat de primar şi are toate şansele să-l şi obţină.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here