Nu mereu a curs lapte și miere în relația dintre Edi Iordănescu și primarul Florin Cârciumaru, ba chiar au fost și momente în care o ruptură părea iminentă, însă tocmai Cârciumaru este cel care a anunțat că antrenorul Pandurilor va continua și din vară la Târgu Jiu.
Deși informația nu este clar confirmată și de tehnician, pe pagina sa de Facebook, unde a devenit deosebit de activ în ultima vreme, Florin Cârciumaru a lăsat să se înțeleagă faptul că Edi Iordănescu nu va pleca la finalul actualului contract și va continua să antreneze echipa gorjeană și în sezonul următor.
Primarul târgujian s-a lăudat pentru decizia luată în momentul în care l-a adus la Pandurii pe Edi Iordănescu, însă are și foarte multe cuvinte de laudă la adresa antrenorului care, la doar 36 de ani, a dovedit nu doar o bună pregătire în domeniul în care a fost adus să lucreze, ci și un caracter aparte, dată fiind situația dificilă pe care a trebuit să o gestioneze: “Domnul Iordănescu este un om deosebit. Prin decizia pe care a făcut-o publică de a rămâne la Pandurii dă dovadă de mare caracter şi eu unul mă bucur mult de decizia dumnealui pentru că am fost primul care am avut încredere în el. Am fost primul care am avut curajul să îl aduc la Târgu-Jiu. Şi sunt mândru că am făcut asta. La început lumea a criticat faptul că am adus un antrenor fără experienţă, dar se vede acum că nu m-am înşelat. Cu gestul său de a rămâne la Pandurii, Edward Iordănescu ne mulţumeşte tuturor, şi celor care l-am adus şi suporterilor pentru că am avut încredere în el. Am avut încredere pentru că este un om pregătit, are două şcoli de antrenor, este un om deosebit, educat şi cu mult bun simţ”, a spus primarul Florin Cârciumaru pe pagina sa de Facebook.
Pandurii, prima luată în calcul
Anunțul făcut de primar este confirmat doar pe jumătate de Edi Iordănescu. Acesta a menționat, tot într-o postare pe site-ul de socializare, că îl bucură aprecierile și că după terminarea actualei înțelegeri cu Pandurii, clubul gorjean va fi primul cu care se va așeza la discuții: “Nu există loc pentru speculaţii. Lucrurile sunt simple. Sunt implicat într-un proiect care din fericire este de succes şi pe care îl voi duce până la final. Mă bucură aprecierile din ultima perioadă, însă meritele principale sunt ale băieţilor pe care îi antrenez zi de zi. Într-o zi mă voi întoarce «acasă», dar acea zi încă nu a venit! În vară, la finalul contractului, prima discuţie va fi cu Pandurii, cu oamenii care au crezut în mine în ciuda vârstei de 36 ani”, a scris Edi Iordănescu pe contul său de Facebook. În aceeași postare, Edi Iordănescu face referire și la unele oferte externe pe care le-ar avea, dar care sunt considerate de el doar variante de avarie, în cazul în care situația de la Pandurii nu s-ar redresa. Cât despre o altă variantă internă, Iordănescu junior nu face nicio referire: “Există şi nişte perspective extrem de interesante din străinătate, însă acestora le voi acorda atenţie doar în momentul în care stabilitatea financiară nu va mai oferi perspective la Târgu-Jiu. Hai Pandurii!”, a explicat tehnicianul Pandurilor.
Ghencea e “acasă” pentru Edi
Născut și crescut în spirit stelist, Edi Iordănescu nu se dezminte și își confirmă încă o dată dragostea către clubul și culorile pentru care “Generalul” a jucat și pe care l-a antrenat scriind istorie în fotbalul românesc. Faptul că în acest sezon și jumătate de când antrenează Pandurii a fost și adversar al Stelei i-a făcut pe fanii acestei echipe să aibă păreri împărțite despre Edi Iordănescu. Foarte probabil și în funcție de rezultatele din meciurile Pandurilor cu Steaua.
Antrenorul Pandurilor nu-și ascunde intenția de a ajunge antrenor la Steaua, dar spune că pentru el Steaua nu e Steaua dacă nu joacă în Ghencea și nu îi are alături pe suporteri și spune că acest scenariu nu-l scoate din peisaj nici pe Gigi Becali, care își are și el meritul și locul în această ecuație: “Acasă înseamnă Steaua, acasă înseamnă Ghencea, acasă înseamnă suporterii din nou în tribune, acasă înseamnă spirit, tradiţie, înseamnă roşu/albastru, înseamnă lucrurile cu care am crescut.
Gigi Becali a ținut echipa în viață și a realizat performanțe, inclusiv internaționale….iar asta anulează alte lucruri care poate nu plac pentru că nimeni nu e perfect.
Sigur echipa va merge iar în Ghencea cu el patron și suporterii se vor întoarce. Echipa fără suporteri nu va fi completă niciodată. Suporterii sunt orgolioși și e normal. Însă nu există decât o stea pe cer și aia e Steaua actuală”, a mai scris Edi Iordănescu pe Facebook.
“Edi Iordănescu o să antreneze Steaua, a demonstrat că poate, dar nu acum și nici la anul”, Gigi Becali, patron Steaua București.
Cristi Constantinescu