Primarul Dorin Hanu în campanie pentru viitorul preşedinte

220

Reprezentanţi şi simpatizanţi ai organizaţiei PSD Motru au ieşit astăzi în număr mare, alături de edilul municipiului Motru, Dorin Hanu pentru a sta de vorbă cu votanţii şi pentru a promova programele pe care Victor Ponta le are pentru o Românie puternică şi unită. Campania pentru viitorul preşedinte al României s-a desfăşurat într-o manieră paşnică, distingându-se prin amabilitate, simplitate în modul de abordare şi dialoguri joviale. Prin oraş, pe la instituţii, în Piaţa Centrală, dar mai ales acasă la oameni, echipa de campanie condusă de viceprimarul Tudor Dobrică a înmânat scrisoarea lui Victor Ponta către gorjeni, s-au împărțit materiale electorale, iar oamenii și-au arătat sprijinul și respectul pe care îl au față de candidatul la alegerile pentru Președinția României.
Tinerii echipei PSD împreună cu primarul Dorin Hanu au bătut la uşa a peste 1600 de apartamente, au dat mâna cu oamenii, au stat de vorbă despre programul politic şi despre stabilitatea de care avem nevoie cu toţii.
Desfăşurată într-o maximă decenţă şi linişte, fără a folosi cuvinte nepotrivite împotriva contracandidatului lui Victor Ponta, acţiunea a fost una reuşită. Campania va continua şi în zilele următoare, astfel încât echipa va ajunge la uşa fiecărui motrean, cât şi în satele aparţinătoare.
A. I.

1 COMENTARIU

  1. Nenorocitu asta de hanu nu a facut nimic in privinta cainilor maidanezi . Este orasul plin de haite de maidanezi care fac legea in orasu motru . Adapostul pentru javre este gata din luna august si nu sa adunat nici un caine dupa strada !! Invoca ca nu are toate aprobarile !! Pai legea este data de un an !! Asteapta spaga ? Mi-as dori din tot sufletu sa merg la inmormintarea copilului lu Hanu Dorin dupa ce va fi omorit si mutilat de haitele de maidanezi pe care HANU DORIN le protejeraza si le ajuta sa se inmulteasca .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here