Primarul din Turcineşti îşi pune nădejdea în Prefectura Gorj

160

Vasile Gogălniceanu, primarul localităţii Turcineşti îşi pune toată nădejdea în Prefectura Gorj. Asta pentru că drumul comunal 148, Cartiu – Horezu -Rugi a fost închis, după ce un mal s-a surpat din cauza ploilor abundente, căzute în ultima perioadă. Autorităţile s-au deplasat în cel mai scurt timp la locul incidentului, iar în urma celor constatate Gogălniceanu a primit ordine pentru închiderea drumului. O situaţie asemănătoarea s-a înregistrat, marţi, şi la Tismana.

Precipitaţiile abundente din ultima perioadă au creat situaţii neplăcute în mai multe zone din judeţ. La Turcineşti a alunecat un mal astfel încât a fost necesară închiderea drumului comunal. La Tismana un accident asemănător a avut loc, recent, când din cauza unei alunecări de teren a fost închis drumul comunal care face legătura între oraşul Tismana şi satul Sohodol.
De altfel, drumul comunal din comuna Turcineşti a fost închis, după ce un mal s-a surpat din cauza ploilor abundente căzute în ultima perioadă. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Prefecturii Gorj, Consiliului Judeţean Gorj şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, care i-au recomandat primarului închiderea drumului. “A alunecat un mal pe o lungime de 10 -15 metri, cu o adâncime de 20 de metri, această problemă a produs închiderea drumului comunal 148, a trebuit să recurgem la această măsură, nu puteam risca. Drumul închis nu le va pune probleme elevilor din motiv că aceştia nu treceau pe acolo. Oricum în ceea ce priveşte deschiderea drumului va fi o chestiune de durată. Voi solicita fonduri pentru reparaţii la Prefectura Gorj”, a precizat Vasile Gogălniceanu, primarul localităţii Turcineşti.

100 de gospodării afectate
Un drum comunal care face legătura între oraşul Tismana şi satul Sohodol va fi închis timp de câteva zile din cauza unei alunecări de teren, a anunţat marţi, şi primarul din Tismana, Marian Slivilescu.
Edilul a menţionat că o comisie de la Prefectura Gorj şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj se îndreaptă la faţa locului pentru a analiza situaţia. Tot din cauza precipitaţiilor abundente, peste 100 de gospodării din judeţ au fost afectate, în urma alunecărilor de teren.
Andrada Bărăitaru

Prefectul, pe teren!
Claudiu Teodorescu nu a rămas ieri în biroul său de la Prefectură pentru a vedea cum plouă pe fereastră ci, în ciuda vremii urâte, s-a dus pe teren pentru a vedea la faţa locului cum se prezintă alunecările de pământ ce au dus la ruperea celor două drumuri comunale. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ajuns şi la Turcineşti, dar şi la Tismana, fiind însoţit de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Prefectul a convocat în şedinţe şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi reprezentanţi de la alte instituţii deconcentrate, cărora le-a cerut soluţii pentru ca drumurile să fie consolidate pe viitor şi, în plus, până atunci oamenii să aibă acces în localităţile în care se manifestă alunecările de teren.
„Nu avem nici persoane şi nici localităţi izolate şi cred că acesta este lucrul cel mai important, cel puţin pe moment. La Turcineşti traficul va fi interzis complet, iar oamenii au ca drum de acces o rută ocolitoare, de 3-4 kilometri, iar la Tismana, la Sohodol, chiar în vecinătatea drumului afectat există unul forestier pe care, la nevoie, îl vom amenaja pentru a-l folosi ca drum de acces în sat”, a menţionat prefectul.
Teodorescu s-a dus ieri şi la Celei, tot la Tismana, acolo unde pârâul Orlea îşi iese din matcă ori de câte ori plouă mai puternic. Apele au inundat zeci de hectare de terenuri agricole şi de câmpii, dar nu au ajuns la casele sau curţile oamenilor, localnicii fiind obişnuiţi cu „fenomenul” respectiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here