Primarul din Stejari – pieton și cu dosar penal!

1234

Lucrurile s-au complicat și mai mult pentru primarul din Stejari după ce la sfârșitul săptămânii trecute a rămas pieton și s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident rutier.

Nu cu mult timp în urmă, la instituția pe care o conduce, au avut loc descinderi care vizează presupuse ilegalități comise de acesta, iar acum edilul are noi belele penale de care însă este convins că va scăpa pentru că se consideră nevinovat. El a trecut cu mașina printr-o caravană electorală a celor de la AUR, iar la un moment dat ar fi acroșat cu oglinda o femeie aflată în grupul respectiv.
Elena Borcan era cu fetița în brațe și spune că doar norocul a făcut ca să nu fie și cea mică rănită. „Drumul acolo este destul de îngust, de abia trec două mașini una pe lângă alta, iar eu aveam fata în brațe pe partea stângă, că dacă o aveam pe dreapta cred că o lovea destul de urât și pe ea. Eu m-am dat pe margine ca să aibă loc să treacă cu mașina și dintr-o dată m-a lovit la cot și la coaste. Am căzut jos, după care m-au luat oamenii, m-au mutat pe cealaltă parte a drumului și acolo am stat până a venit ambulanța și poliția. M-am dus la spital, mi s-au făcut investigații, apoi după câteva ore am mers acasă, dar am în continuare dureri. Fata s-a speriat și ea, n-a dormit toată noaptea”, povestește femeia.
Accidentul a avut loc în apropierea primăriei din Stejari, iar cei care au fost prezenți acolo spun că primarul nu era atent la volan. „El a venit cu viteză și atent nu avea cum să fie pentru că cu o mână ținea volanul și cu alta ne arăta nouă un teanc de bani, ca să vedem noi cât de șmecher e el. Și are dreptate, că doar cu banii ăia cumpără voturile, iar cine nu primește bani primește amenințări de la el. Vă dați seama dacă ar fi fost fata pe partea cealaltă că ar fi lovit-o și pe ea”, spune bărbatul respectiv. Victima accidentului este nora unui localnic care de-a lungul anilor l-a reclamat pe primar la mai multe instituții ale statului, Ion Borcan recunoscând că inclusiv recentele descinderi ar avea la bază plângerile sale.
Primarul Robert Păiuși susține că Borcan, care se afla în grupul de susținători AUR prin care a trecut cu mașina, ar fi lovit, de fapt mașina sa pentru a-i înscena totul. „Nu vi se pare dubios că omul care m-a reclamat toată viața e implicat împreună cu nora sa în toată povestea asta. Totul e cusut cu ață albă, dar am martori cu care voi dovedi că sunt nevinovat. Nu am accidentat pe nimeni, ei mi-au lovit oglinda, iar de fugit unde să fug, că am mers doar câteva sute de metri până la primărie. Nu am consumat substanțe interzise, am fost să dau sânge tocmai pentru a fi probe cu care să îmi dovedesc nevinovăția. Toată lumea știe că aparatele astea ale poliției dau erori și de 60%, dar mă supun organelor de cercetare. Am rămas fără permis, nu e nicio problemă, sper ca peste o lună să îl am înapoi”, a menționat Păiuși.
Cei de acasă, rudele sale, i-au cerut insistent să nu mai candideze, dar edilul declară că nu se lasă învins. „Și frate-su i-a spus să lase baltă politica pentru că nu s-a ales decât cu probleme din ea. Noi nu suntem oameni de doi lei. Avem restaurant în Craiova, mai construim unul acum, nu înțeleg ce-i trebuie lui chestia asta. Eu știu că nu se droghează și nu face alte prostii, dar dacă a greșit nu are decât să plătească, dar din ce mi-a spus și polițistul care a făcut cercetările la fața locului oglinda nu putea fi zgâriată decât cu un corp dur, nu putea atingerea unui om să facă urmele de pe ea”, a declarat și Constantin Păiuși.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.