Primarul din Rovinari a trecut la PNL

2685

Robert Filip, primarul orașului Rovinari, va candida în vară, pentru un nou mandat, sub sigla PNL.
Filip a explicat de ce a ales să facă acest pas. „Rovinărenii ştiu că trebuie să fac parte dintr-o echipă câştigătoare pentru a continua să aducem investitori la Rovinari, să atragem fonduri europene şi să modernizăm oraşul pentru a fi un oraş european”, a precizat Filip, care și-a dat demisia de la conducerea ALDE Gorj.
„Un primar care la 29 de ani face istorie ar trebui să facă parte dintr-un partid istoric. Așa mi-au transmis, mai în glumă, mai în serios, niște amici de-ai mei din conducerea PNL Gorj, care au văzut că am adus de-a lungul mandatului două fabrici, și mai suntem în lucru cu alte două fabrici, care au văzut că s-au creat sute, mii de locuri de muncă la Rovinari, care au văzut că am atras 40 de milioane de euro. Acest lucru m-a convins să intru în Partidul Național Liberal. (…) Aş vrea să mai spun că motivarea deciziei de a veni în PNL a fost şi faptul că tatăl meu a fost un liberal convins şi sunt sigur că echipa va fi o echipă câştigătoare. O să vă dați seama că România va fi condusă mult timp de acum încolo de Partidul Național Liberal”, a mai spus Filip. Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a declarat că prin venirea primarului de la Rovinari în partid, dar şi a altor membri ALDE Gorj, se face, practic, „o fuziune prin absorbţie” a celor două organizații.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.