Primarul din Borăscu şi secretarul Bănică, cercetaţi de DNA Craiova pentru corupţie

69

Constantin Ţucu, primarul comunei Borăscu, şi secretarul instituţiei publice, Alexandru Bănică, fratele judecătorului Valentin Bănică de la Tribunalul Gorj sunt, potrivit unei ordonanţe date de procurorul Dănuţ Volintiru, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova pentru corupţie. Volintiru a soluţionat astfel dosarul ajuns pe masa sa în care se cerea urmărirea penală nu numai a celor doi ci şi a încă patru procurori din Gorj. Volintiru a decis, de asemenea, neînceperea urmăririi penale pentru cei patru acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului şi la fel pentru judecătorul Bănică, acuzat de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului.

În aprilie 2012, doi cetăţeni din comuna Borăscu, Vasile Tudoroiu şi Aurel Ilea au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu faptul că procurorii Emil Mihail Lădaru şi Sică Constantin Costescu, influenţaţi de judecătorul Valentin Bănică din cadrul Tribunalului Gorj şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu cu prilejul intrumentării a patru dosare penale, favorizând persoanele cercetate. Dosarele în cauză au constituit plângeri ale celor doi, legate de nişte litigii din Borăscu, implicaţi în acestea fiind şi primarul PSD al comunei dar şi secreztarul Bănică.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a înaintat în aprilie anul trecut Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova plângerea celor doi petiţionari, nemulţumiţi de modul de soluţionare a celor patru dosare de cei doi procurori de la Motru.

Memoriu şi plângeri
“Cele două dosare ale mele nu au fost soluţionate deşi au trecut doi ani de la sesizarea faptelor, procurorul Sică Constantin neexercitând o supraveghere corespunzătoare a activităţii organelor de poliţie, respectiv, cele două dosare au fost conexate în mod ilegal întrucât au fost sesizate fapte diferite iar printr-o hotărâre din 2011 a Judecătoriei Motru dosarul în cauză a fost restituit la procuror pentru reluarea cercetărilor. De asemenea în alt dosar organele de poliţie au făcut cercetări incomplete. Menţionez că primarul comunei Borăscu, Alexandru Ţucu şi secretarul primăriei, Alexandru Bănică au obţinut fonduri europene în condiţii nelegale”, a declarat la parchetul din Craiova, Vasile Tudoroiu.
În mai 2012, Tudoroiu şi Ilea au adresat un memoriu Parchetului Curţii de Apel Craiova prin care arătau că cei doi procurori de la Motru, Sică şi Lădaru i-ar fi favorizat pe făptuitori în aceste dosare. Era menţionată şi nemulţumirea lui Tudoroiu vizavi de soluţia de netrimitere în judecată a celor reclamaţi, dat de procurorul Daniela Muşoi din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj dar şi faţă de NUP-ul dat în cauză de prim-procurorul aceleiaşi instituţii, Gheorghe Foşcan. Dosarul lui Tudoroiu are legătură cu un pom fructifer, tăiat de pe un teren proprietate a sa situat în Borăscu punctul “Gelea”. Făptuitorii au fost prinşi dar Parchetul Motru le-a dat NUP, atât pentru cei doi cât şi pentru primarul şi secretarul localităţii.

DNA sesizează corupţie
În februarie 2011, cei doi s-au adresat DNA sesizând mai multe ilegalităţi care ar fi fost făcute de procurori din cadrul Parchetului Motru, de ofiţeri din cadrul IPJ Gorj cu privire la felul cum s-au soluţionat nişte dosare penale în care au fost cercetaţi funcţionari ai Primăriei Borăscu, referitor la modul de folosire al fondurilor publice şi europene şi la felul cum s-a realizat împroprietărirea unor funcţionari din cadrul aceleiaşi primării. DNA a transmis că nu existau indicii legate de comiterea unor infracţiuni de corupţie în aceste cazuri ca acum Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să disjungă cauza şi să decline competenţa în favoarea DNA-Serviciul Teritorial Craiova pentru continuarea cercetărilor pentru primarul Ţucu şi secretarul Alexandru Bănică sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here