Primarul demis vrea să revină în funcție. Cere în instanță anularea ordinului prefectului!

2703

Primarul demis al comunei Albeni a atacat în instanță ordinul prefectului prin care a fost îndepărtat din funcție. Ionuț Silviu Stan cere magistraților Tribunalului Gorj anularea actului administrativ, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 2 august.

În urmă cu o săptămână, prefectul de Gorj i-a încetat mandatul primarului din Albeni, aflat sub control judiciar în dosarul în care este trimis în judecată pentru mai multe fapte penale, între care luare de mită și trafic de influență.
Pentru că în ultimele luni Stan nu și-a putut îndeplini atribuțiile de primar, edilul suspendat din PNL a rămas fără funcție. El avea interdicție să intre în contact cu martorii din dosar, majoritatea angajați ai primăriei, fapt pentru care nu a putut reveni la serviciu.
Potrivit Codului Administrativ, mandatul primarului încetează de drept dacă se află în „imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.
Atribuțiile primarului au fost preluate de viceprimarul liberal Cristinel Țîrcomnicu.
La trei zile după emiterea ordinului prefectului, Ionuț Stan a atacat actul în contencios-administrativ, cerând anularea lui.
I.I.