Primarul de Motru tinde să nu renunțe la tradiția de pițărăi

1418

În ultimele zile s-a discutat tot mai mult de restricționarea desfășurării tradiționalului colindat ,,în pițărăi”, anunță Cosmin Morega, cu mențiunea că primăria pe care o conduce nu a luat nicio decizie legat de interdicția mersului în colindat.
,,Instituția pe care o conduc, adică Primăria Municipiului Motru, cât și eu, personal, nu am emis niciun ordin cu privire la acest aspect. Sunt pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și acest lucru va trebui să dăinuie ani buni de acum încolo. Am convingerea că până pe data de 24 decembrie instituțiile care vor decide, vor lua cele mai înțelepte decizii pentru noi, cetățenii, pentru noi, românii. Să dea bunul Dumnezeu ca aceste grele încercări ale vieții să treacă, iar noi să ne putem continua viața într-un ritm normal alături de cei dragi, cu păstrarea întocmai a tradițiilor din moși strămoși. Da, am mers și voi merge în pițărăi, chiar dacă pentru acest lucru se va impune și respectarea unor minime măsuri pentru siguranța sănătății fiecăruia dintre noi!”, a transmis edilul local.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.