Primarul de Bumbești Jiu, contabila instituției și fiul edilului – polițist la IPJ Gorj, cercetați de ANI

15465

Urmare a declarațiilor de avere depuse în această vară, atât primarul PSD din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, cât și contabila șefă a primăriei, Rîiosu Simona, dar și fiul edilului local, Bogdan Constantin Bobaru, au fost reclamați la ANI, iar Agenția Națională de Integritate a demarat o anchetă în cazul celor trei. Acest lucru a fost anunțat, oficial, de către ANI, prin adrese scrise, fapt care poate să atragă după sine, la finalul cercetării, nu doar constatarea unui incompatibilități ci și un dosar penal pentru cei trei. Reamintim că neconcordanțele din declarațiile de avere ale celor trei au fost prezentate de publicația Gorjeanul și de doi cetățeni din localitate.

Cazul Bobaru este unul șocant, dacă stăm să ne gândim că greșelile edilului din Bumbești Jiu sunt unele de școlar, nu ale unui primar cu patru mandate la activ.
Reamintim faptul că edilul a convins Consiliul Local Bumbești Jiu, anul trecut, să aprobe noul PUG al localității pentru a-și avantaja propriul fiu, care își cumpărase o parcelă de teren pentru o vilă la Curtișoara.
Acest lucru s-a demonstrat prin graba cu care edilul a eliberat autorizația de construcție pentru vila fiului, fără să mai aștepte cele 6 zile pentru ca hotărârea CL în cauză să-și producă efectele. Practic, a doua zi după ședința de CL, Bobaru Jr. intra în posesia autorizației de construcție nr.40, pe un teren care fusese trecut, anterior hotărârii, drept ,,depozit materiale” și se transformase absolut peste noapte într-unul intravilan.
Graba strică însă treaba iar autorizația devine nulă de drept, în data de 01.07.2022, după ce autorizația este contestată la instanța de judecată de către Prefectura Gorj.
Între timp însă, într-un an de zile, pe terenul de la Curtișoara se ridică o vilă somptuoasă, cu etaj, ce ajunge să fie terminată în proporție de 97%.

Fără bani dar cu construcția gata!
Șocantă este nu numai graba cu care se construiește pentru locuința fiului primarului ci și sumele de bani utilizate în ridicarea construcție. Practic, fiul primarului începe această investiție cu un împrumut la CAR, de 25.000 de lei, dar reușește prin metode dubioase, cercetate acum de ANI, să edifice o clădire de peste 500.000 de lei.
Asta, conform devizului de lucrări eliberat înainte de scumpirea materialelor de construcții.
Banii sunt obținuți din împrumuturi făcute de polițistul Bobaru de la contabila șefă a primăriei și de la niște oameni de afaceri locali care îi oferă banii pe tavă ofițerului ,,din prietenie”. Tatăl proprietarului, însuși primarul Bobaru, îi donează fiului o sumă incredibilă, de 290.000 de lei, bani pe care primarul nu îi declară în propria declarație de avere dar o face fiul și soția lui, de asemenea polițistă la IPJ Gorj. Sume diferite de bani apar și în declarația contabilei șefe, fapt care va fi de asemenea cercetat de ANI. De altfel, toți trei protagoniștii, și urmează și soția polițistului, sunt cercetați de Agenția Națională de Integritate pentru falsurile declarate.

Autorizație anulată, primăria eliberează o nouă autorizație pentru terminarea vilei!
Lucrurile nu se opresc aici, chiar dacă instanța anulează autorizația de construcție ilegală pentru vila fiului primarului. Asta pentru că, primăria ajunge pe data 22.08. 2022 să elibereze o nouă autorizație de construcție pe numele lui Bobaru Constantin Bogdan, pentru terminarea lucrărilor la vilă. Acum se fac ultimele finisaje la vila cu piscină a familiei Bobaru, care se vehiculează că ar putea fi transformată chiar într-o pensiune. Cert este că ilegalitățile în acest caz sunt crase, se văd cu ochiul liber dar trebuie menționat că doar ANI a demarat cercetări în acest caz, restul organelor de anchetă refuzând să se autosesizeze.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here