Primarul comunei Dănești a cumpărat un tractor nou pentru localitate! Utilajul are 82 de cai putere

1740

Noul utilaj a fost parcat în fața Primăriei și strălucește la propriu spre mândria șefului autorității locale. De altfel, tractorul este dotat cu remorcă, lamă de deszăpezire, sărăriță și încărcător frontal, acesta urmând să fie pus la lucru odată cu căderea primei zăpezi. Tractorul a costat 180.000 de lei și a fost achiziționat din fonduri proprii.

Tractorul Primăriei Dănești are 82 de CP și toate dotările necesare să sape șanțuri, să curețe zăpada sau să transporte cele necesare la investițiile autorității locale.
Utilajul era necesar primăriei, instituția fiind în procedura de achiziționare și a unei autoutilitare noi, mai precis a unei basculante de 4 tone care va costa 135.000 de lei.
Acest utilaj va fi achiziționat de la un dealer din Târgu-Jiu și va fi pus la dispoziția celor 4130 de locuitori ai comunei, anunță primarul Emilian Rusu, care se mândrește, la final de an, cu numeroase investiții pentru comunitate.
,,Avem în execuție un teren de fotbal, realizat tot din fonduri proprii, acesta fiind realizat în punctul ,,La Delcea”. Investiția va costa 80.000 de lei și va fi realizată de angajați ai primăriei. Am realizat și plombări pe toate drumurile și iluminatul de sărbătoare în satele componente”, a declarat edilul local de Dănești.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here