Primarul Ciocea urmează să fie suspendat din funcție prin ordin al prefectului!

1278

Prin ordinul prefectului județului Gorj, Ion Ciocea urmează să fie suspendat din funcția de primar al comunei Bustuchin. Deja secretarul primăriei a fost chemat la prefectură pentru a fi înștiințat în legătură cu demersul viitor, acesta fiind cel care trebuie să ducă la îndeplinire ordinul ce va fi emis de Ciprian Florescu. Suspendarea din funcție a primarului Ciocea a fost decisă de conducerea PSD Gorj, urmare a apropierii sale de ALDE.

La vestea suspendării, primarul Ciocea le-ar fi cerut consilierilor PSD(10 la număr) să demisioneze în bloc, fapt care în opinia acestuia ar fi dus la alegeri locale anticipate, dar în realitate ar fi dus la blocarea activității comunei Bustuchin, a menționat pe pagina sa de socializare unul dintre aleși. Acesta a menționat că o parte dintre consilieri au refuzat, spunând că edilul ar lua în calcul să atace ordinul prefectului în contencios administrativ cu finalizare a procesului în 30 de zile (procedură de urgență), dar șansele de câștig ale reclamantului sunt minime.Cu o întârziere de aproape 3 ani(Ciocea putea fi suspendat din decembrie 2016- când a candidat independent), a fost îndeplinită o prevedere legală, mai crede alesul local.Primarul Ciocea a dat în judecată PSD, dar a pierdut procesul.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here