Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu nu renunţă la ideea redeschiderii unităţii spitaliceşti din localitate. Recent acesta a făcut un nou drum la Bucureşti, în scopul concretizării eforturilor sale. Bobaru este decis să nu renunţe sub nicio formă la ideea sa şi nu se dă bătut până nu se reia activitatea spitalului.
Pentru primarul Constantin Bobaru, redeschiderea Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu este o preocupare extrem de importantă. “Recent am fost la Bucureşti, la Autoritatea Centrală pentru Parteneriate Publice Private. Am discutat cu directorul Autorităţii Centrale pentru Parteneriate Publice Private şi a rămas ca noi să facem primii paşi. În acest sens vom analiza situaţia spitalului împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, medici şi alţi specialişti în domeniu şi vom face tot ce trebuie pentru a stabili criteriile solicitate de cei de la Autoritatea Centrală pentru Parteneriate Publice Private. Ulterior vom căuta un partener privat pentru a redeschide spitalul”, a explicat Constantin Bobaru, edilul din Bumbeşti-Jiu. Autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu aşteaptă aprobarea noii legi a Sănătăţii, dar retragerea proiectului legislativ nu împiedică demersurile de deschidere a spitalului. “Noi aşteptăm să se aprobe noua lege, dar pentru că s-a suspendat vom merge pe vechea lege şi vom face tot ce se poate pentru a redeschide spitalul”, a precizat primarul Constantin Bobaru.
Primarul nu renunţă la ideea sa
Deocamdată, edilul Constantin Bobaru nu ştie exact când se va relua activitatea medicală la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, însă este sigur că nu va renunţa până nu va realiza ceea ce şi-a propus. “Nu ştiu cât va dura, în cât timp voi putea redeschide spitalul, dar categoric nu renunţ la ideea de a-l face din nou funcţional”, a mărturisit Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu. Reamintim faptul că înainte de a fi închis, Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu a fost renovat de către autorităţile locale şi dispunea de dotări cu ajutorul cărora activitatea medicală putea fi desfăşurată fără probleme. Întrucât unitatea spitalicească a fost propusă de către Ministerul Sănătăţii pentru a fi transformată în cămin de bătrâni, activitatea medicală a fost întreruptă. Spitalul a fost închis la data de 1 aprilie 2011, personalul medical fiind redistribuit la alte unităţi spitaliceşti din judeţ; restul personalului a fost disponibilizat. Cel mai greu, însă, le este cetăţenilor din oraşul Bumbeşti-Jiu, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze la Târgu-Jiu sau la Novaci pentru a se trata de bolile de care suferă. De aceea, autorităţile locale de la Sadu nu renunţă la ideea redeschiderii spitalului şi fac eforturi ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp cu putinţă.
Minodora Sucea