Primarul Bobaru: „Voi numi un manager interimar la Spitalul Sadu”

342

primar bobaruÎn cursul acestei zile, un consilier al ministrului Sănătăţii se va deplasa la spitalul din Bumbeşti-Jiu pentru a-l evalua în vederea redeschiderii acestuia. Vizita oficialului este o urmare a demersurilor făcute de primarul Constantin Bobaru şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, dar şi a discuţiilor purtate la nivelul Ministerului Sănătăţii de către reprezentanţii SANITAS.

La mai bine de un an de zile după ce s-a stopat activitatea Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, se pare că unitatea este pe punctul de a fi redeschisă. În acest sens, chiar astăzi, un consilier al ministrului Sănătăţii va vizita spitalul pentru a vedea dotările, dar şi ultimele documente financiar-contabile, care atestă faptul că unitatea nu avea datorii. „Astăzi are loc o vizită în teren a unui consilier al ministrului Sănătăţii, care vine să vadă aparatura medicală din dotarea spitalului, modul cum se prezintă unitatea per total, dar şi ultimele documente financiar-contabile, care atestă că nu am avut datorii”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu. Pentru ca acest consilier să vină la Sadu a fost nevoie de o solicitare oficială, aceasta fiind făcută în urmă cu o săptămână. „În urma solicitării preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, şi a primarului Constantin Bobaru, din data de 15 mai, dar şi a discuţiilor ulterioare purtate de conducerea Federaţiei SANITAS, astăzi, un consilier al ministrului Sănătăţii evaluează spitalul din Sadu”, confirmă Valentin Popa, preşedintele SANITAS Gorj.

Spitalul se redeschide cu 112 paturi

Deşi încă nu se ştie data exactă când va fi reluată activitatea Spitalului Sadu, la ora actuală se ştie sigur că o parte din fostul personal va reveni la vechiul loc de muncă, dar şi că unitatea va avea mai puţine paturi. „Înainte aveam 128 de paturi, iar pentru reluarea activităţii am solicitat un număr de 112 paturi. Cât priveşte personalul, acesta se află, în linii mari, la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi o bună parte va reveni la Bumbeşti-Jiu. De asemenea, se întorc şi ginecologul Damian Diţescu, renumitul chirurg Oleg Ivanov, medicul neurolog Pătrăşcoiu, un pediatru şi aşa mai departe. Vor fi aceeaşi specialişti medicali care au fost”, a spus edilul Bobaru.

Noul manager va fi medic

La capitolul management, primarul Constantin Bobaru spune că încă nu ştie cine va conduce Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu după redeschidere, dar că va fi un manager interimar numit de el. „Voi numi un manager interimar, care la ora aceasta nu ştiu cine este, dar pot să spun că nu este obligatoriu să fie un medic. Poate fi şi cineva din primărie”, menţionează edilul. Reamintim că înainte de a fi închis, Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu fusese renovat de autorităţile locale şi dispunea de dotări cu ajutorul cărora activitatea medicală putea fi desfăşurată fără probleme. Întrucât unitatea spitalicească a fost propusă de către Ministerul Sănătăţii pentru a fi transformată în cămin de bătrâni, activitatea medicală a fost întreruptă. Spitalul a fost închis la data de 1 aprilie 2011, personalul medical fiind redistribuit la alte unităţi spitaliceşti din judeţ; restul personalului a fost disponibilizat. Cel mai greu, însă, le este cetăţenilor din oraşul Bumbeşti-Jiu, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze la Târgu-Jiu sau la Novaci pentru a se trata de bolile de care suferă. De aceea, autorităţile locale de la Sadu nu renunţă la ideea redeschiderii spitalului şi fac eforturi ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp cu putinţă.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here