Primăria Târgu-Cărbunești a feliat, în ultimii ani, bugetul alocat pentru lucrările la infrastructura rutieră, în așa fel încât să-i mulțumească pe afaceriștii de casă. Aproape toate contractele de lucrări pentru întreţinerea străzilor, drumurilor, trotuarelor și rigolelor, au fost împărțite, în mod egal, de firmele Econmet SA, societate deținută de cinci acționari din grupul Dalemi Serv, respectiv Multisoft SRL, care aparține milionarului Dumitru Belu, mai cunoscut ca Mitică Americanu’.
Primarul social-democrat al orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, i-a servit, în septembrie, anul trecut, firmei Multisoft SRL, un contract de 1.680.000 de lei, pentru refacerea părții carosabile, pe 4,3 km de drum, adică săpătură 10 cm, balast, piatră spartă și strat de uzură de 6 cm, acostamente și șanturi de pământ și betonate, precum și sprijiniri, acolo unde este cazul, în conformitate cu proiectul tehnic. Contractul pentru refacerea infrastructurii rutiere pe drumul comunal din satul Măceșu și pe două drumuri sătești din Cărbunești Sat a fost atribuit prin procedură simplificată, iar la un calcul simplu, costurile lucrărilor menționate se ridică la aproximativ 4 miliarde de lei vechi pentru fiecare kilometru. Cam aceeași a fost valoarea lucrărilor și la contractul similar servit de primarul Birău societății lui Mitică Americanu’, în urmă cu doi ani, în noiembrie 2018, pentru reabilitarea unor drumuri, între Copăcioasa – Pojogeni și în satul Duțesti. 826.000 de lei pentru 2 km de drum, potrivit mențiunilor de pe portalul achizițiilor publice. Alte cinci contracte, atribuite tot prin procedură simplificată, pentru lucrări de întreținere drumuri și străzi asfaltate ori semicovoare asfaltice, în orașul Târgu-Cărbunești și localitățile componente i-au adus firmei Multisoft SRL, în jur de 800.000 de lei. Societatea lui Mitică Americanu’, amicul primarului Birău, a avut o cifră de afaceri de 3 milioane de euro, potrivit ultimelor date publicate de ANAF. Contracte similare de peste 960.000 de lei i-au fost servite și celeilalte firme abonată la bugetul public de la Târgu-Cărbunești, Econmet SA.
George Constantin