Primarii întocmesc eronat dosare sociale

370

monica podaruSecretarii şi primarii prezenţi vineri la Palatul Administrativ din Târgu-Jiu, au fost atenţionaţi nu doar de prefectul Liviu Andrei, ci şi de şefa Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Gorj, Monica Podaru.

Celor prezenţi în sală le-au fost prezentate de directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Gorj, Monica Podaru, deficienţe constatate de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Gorj ca urmare a punerii în aplicare a dispoziţiilor primarilor de acordare a drepturilor la ajutorul social şi la alocaţia de susţinere a familiei. „Primarul şi secretarul unităţii administrativ teritoriale răspund de realitatea şi legalitatea tuturor operaţiunilor de stabilire a dreptului la ajutorul social şi la alocaţia pentru susţinerea familiei, inclusiv a cuantumurilor acestora. AJPS Gorj asigură plata acestor prestaţii sociale prin emiterea unei decizii care are la bază înscrisurile prevăzute de legiuitor. În acest context, dorim să atragem atenţia că sunt foarte multe situaţii în care AJPS Gorj se află în imposibilitatea de a pune în plată beneficiarii acestor prestaţii sociale, acest fapt datorându-se întocmirii eronate a documentelor transmise de anumite primării din judeţul Gorj“, a declarat directoarea instituţiei judeţene.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here