Săptămâna trecută, la sediul Prefecturii Gorj, s-a desfăşurat o întâlnire de lucru cu primarii din judeţul nostru, în cadrul căreia Ion Călinoiu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, a prezentat probleme legate de respectarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor, în conformitate cu Legea 107/1996-Legea Apelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Edililor din judeţ li s-a adus la cunoştinţă următoarele probleme legate de gospodărirea apelor: responsabilităţi pe situaţii de urgenţă, acte de reglementare pentru lucrările ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele, atribuţii pentru întreţinerea lucrărilor de pe teritoriul pe care îl au în administrare, respectarea zonelor de protecţie şi contravenţii în domeniul gospodăririi apelor. S-a transmis deschiderea Administraţiei Bazinale de Apă Jiu şi a Sistemului de Gospodărire a Apelor pentru o bună colaborare în vederea obţinerii de avize şi autorizaţii de gospodărire a apelor, în vederea promovării de proiecte cu fonduri europene pe programe operaţionale regionale şi programe naţionale. În conformitate cu Planul Tehnic al anului în curs, Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj a finalizat lucrările decolmatare pr. Cartiu la Turcineşti şi decolmatare pr. Ghia la Crasna. Prin executarea acestor lucrări s-a asigurat secţiunea de scurgere a apelor, tranzitarea viiturilor şi consolidarea malurilor cursurilor de apă pentru punerea în siguranţă a proprietăţilor (case+anexe gospodăreşti) cetăţenilor riverani cursurilor de apă. De asemenea, echipele SGA Gorj au finalizat lucrarea decolmatare pârâu Cioiana la Peşteana, aval pod DN 66, Târgu-Jiu – Ţânţăreni, realizându-se astfel recalibrarea albiei până la confluenţa cu râul Jiu şi asigurarea secţiunii de scurgere normală a debitului de apă, cu precizarea că pe malul drept al pârâului Cioiana este amplasată o staţie de calitate a apei WATMAN. Au fost demarate lucrări de regularizare a pârâului Cioiana la Ţicleni, în zonele Parcu Mare şi aval primărie, continuându-se lucrările din anul anterior, astfel încât secţiunea de albie ce se realizează să asigure transportul debitelor de apă inclusiv scurgerile de pe versanţi. Totodată, în cursul săptămânii trecute, Sistemul de Gospodărire a Apelor a executat şi lucrări de întreţinere diguri din administrare proprie, la acumularea nepermanentă Rovinari, dig la regularizare râu Jiu la Plopşoru, zona Strâmba Jiu, mal drept şi Regularizare râu Amaradia la Târgu-Logreşti, zona Moşteni. Pentru consolidarea malului drept al pârâului Ciocadia la Ciocadia, zona Bistreanu, au fost executate mecanizat paturi de fundare din anrocamente de piatră brută. Prin această lucrare se va stopa fenomenul de eroziune maluri şi evitarea inundării proprietăţilor riverane cursului de apă Ciocadia. Aceste lucrări se execută cu personalul muncitor al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, coordonat de personalul de specialitate.
Izabella Molnar