Primarii din Gorj promovează subvenția pentru agricultori. Alte programe de finanțare!

1384

Subvenția pentru micii fermieri este una de interes pentru gorjeni, deoarece ar putea aduce beneficii de până la 20.000 de euro pe an. Primarii înțeleg importanța acestei măsuri și informează cetățenii despre legea care intră în vigoare la 1 ianuarie. În plus, Guvernul PNL a creat mai multe programe pentru agricultori, care să rezolve probleme legate de piața de desfacere ori investiții.

,,Ne-a fost sesizată problema micilor agricultori cu privire la faptul că nu reușesc să reziste în piață având producții mici și atunci, la inițiativa parlamentarilor liberali, am reușit promovarea acestei legi prin care micii producători agricoli primesc 100 de euro pentru tona de produs agricol vândută în piață și 200 de euro pentru tona de produs vândută în lanțul de procesatori”, a declarat deputatul Dan Vîlceanu, subvenția la care face referire acordându-se începând cu 1 ianuarie 2021. ,,Trebuie apreciată foarte mult inițiativa parlamentarilor liberali, în speță a domnului deputat Dan Vîlceanu, aceea de a beneficia de subvenție de la stat și pentru producătorii de cereale, legume și tot ce se poate produce într-o gospodărie a unui fermier”, confirmă primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Sute de milioane de euro, fonduri pentru agricultori
,,Guvernul liberal, condus de Ludovic Orban, a făcut anul acesta cele mai mari investiții din ultimii 10 ani în agricultură prin scheme de ajutor de stat acordate, atât crescătorilor de animale, cât și agricultorilor afectați de secetă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul de Finanțe, Gheorghe Pecingină, candidat la Camera Deputaților. Printre proiectele Guvernului PNL destinate agriculturii se numără posibilitatea de concesionare a terenului agricol concesionat de la stat pentru tineri, 50.000 Euro/ferma, susținerea cu până la 200.000 Euro/ proiect pentru activitățile non-agricole, de procesare și de distribuție a produselor agricole, construirea a 8 depozite regionale pentru a rezolva nevoia spațiilor moderne de depozitare a produselor agricole și lipsa circuitelor economice de desfacere/ comercializare a produselor românești, precum și granturi pentru amenajări de irigații. Liberalii cred că accesarea fondurilor europene este o oportunitate pentru sectorul agricol. ,,Înființarea unui departament de consultanță pentru accesarea fondurilor europene este o necesitate pentru comunitățile din județul Gorj”, explică Ion Iordache, candidatul PNL Gorj la Senat. Candidatul la Camera Deputaților, omul de afaceri Dinel Fumărel, susține asocierea în cooperative și între localități, pentru implementarea unor proiecte mai mari. ,,Cred că o importanță majoră în rezolvarea problemelor, și agricole, și turistice, în județul Gorj și poate și poate și la nivel național, ar fi asocierea fie în cooperative, fie asocierea între localități”.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here