Primăria Târgu-Jiu vrea să cumpere Coleusul

350

Primăria municipiului Târgu-Jiu intenţionează să cumpere terenul pe care se află târgul de haine vechi de la marginea oraşului. În acest moment, administraţia locală plăteşte o chirie de circa 200 milioane de lei vechi lunar; tocmai de aceea s-a hotărât cumpărarea terenului. Deocamdată, procedura este încă în faza de negocieri.

Primăria Târgu-Jiu vrea să achiziţioneze terenul de la marginea municipiului, pe care în prezent se află târgul de haine vechi „Coleus”. Procedura este însă încă în faza de negocieri, asta deoarece primăria şi proprietarul terenului nu au ajuns la un acord cu privire la preţul terenului. „Am mai avut câteva negocieri, eşuate din păcate. Chiar şi în urmă cu un an am discutat acest lucru însă nu s-a stabilit un preţ care să ne mulţumească nici pe noi, nici pe dânşii. Cert este că este un teren proprietate privată; noi intenţionăm să cumpărăm terenul respectiv şi să menţinem acelaşi profil, de comercializare de haine vechi. Sperăm ca la începutul anului viitor să fie totul în regulă, să-l putem cumpăra”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Lunar, municipalitatea plăteşte pentru terenul pe care îşi desfăşoară activitatea comercianţii de haine vechi o chirie de 200 de milioane de lei vechi, sumă ce nu poate fi amortizată, mai ales că taxele percepute comercianţilor şi cumpărătorilor sunt foarte mici. „În 2012 am cheltuit cu această activitate circa 3,6 miliarde de lei vechi, cheltuieli care au constat în curăţenie, pază, asigurarea condiţiilor de normă de securitate a muncii, de autorizări, de asigurarea a sistemului de supraveghere video, a grupului social, a reţelei de apă, etc. Avem o taxă de intrare pentru cei care merg în târg de 2 lei, taxă care a rămas neschimbată de 5-6 ani de zile, iar taxa pe care le-o percepem comercianţilor este una simbolică, de 1 leu. Aceste cheltuieli de 3,6 miliarde nu pot fi acoperite în totalitate din venituri. Încasăm cam 6.000 – 6.500 de lei pe lună din taxa pe mese şi intrare”, a precizat Constantin Fârţă, directorului executiv al Direcţiei Publice de Patrimoniu. În ultimele două săptămâni, municipalitatea a mărit numărul de mese ce pot fi închiriate de comercianţi, de la 254 la 294.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here