Primăria Târgu-Jiu aşteaptă o nouă Hotărâre de Guvern pentru transferarea terenului Garnizoanei

459

Reprezentanţii municipalităţii au făcut diligenţele necesare la nivelul Ministerului Apărării Naţionale pentru a obţine o nouă Hotărâre de Guvern, cu un termen prelungit, pe baza căreia să se realizeze, în cele din urmă, transferul terenului de 40 de hectare de la Garnizoana Târgu-Jiu în domeniul public al localităţii, pentru realizarea proiectului edilitar de proporţii, anunţat anul trecut de primăria municipiului. Solicitarea Primăriei Târgu-Jiu a fost adresată, de ceva vreme, MApN deoarece condiţiile impuse în Hotărârea de Guvern privind transferul terenului de la Garnizoana Târgu-Jiu, publicată în Monitorul Oficial în vara anului trecut, nu puteau fi realizate, în timpul prea scurt impus în cuprinsul documentului.

primul teren cedat municipalitatiiPrimăriei Târgu-Jiu i-a fost imposibil, anul trecut, să pregătească procedura de realizare a lucrărilor cerute de autorităţile militare pentru a transfera fostul teren de instrucţie al Garnizoanei municipale, autorităţilor locale. De altfel, în maxim o lună de zile, potrivit HG nr.392/2013, Primăria Târgu-Jiu trebuia să refacă împrejmuirile pe laturile Est – Vest şi Nord ale părţii din Garnizoana Târgu-Jiu, din plasă bordurată pe stâlpi metalici, dar şi căile de acces din curtea unităţii, în acest caz fiind vorba de 1,9 km.
Într-o lună de zile, Primăria Târgu-Jiu, conform angajaţilor de specialitate, nu putea organiza procedura atribuirii lucrărilor cerute în actul normativ, astfel că s-a cerut Ministerului Apărării Naţionale abrogarea articolului care impunea realizarea, într-un timp atât de limitat, a realizării investiţiilor în cauză. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat însă Primăria Târgu-Jiu că articolul nu poate fi modificat, dar prelungirea termenului pentru realizarea investiţiilor la Garnizoana Târgu-Jiu se poate face printr-o nouă Hotărâre de Guvern.

DSC_0095Un an răgaz, în noua HG
Acum, la MApN există un proiect de hotărâre privind prelungirea termenului de realizare a condiţiilor impuse în actualul act normativ, cerându-se răgaz 12 luni pentru finalizarea gardului şi a căilor de acces ale Garnizoanei Târgu-Jiu. O dată cu emiterea noului act normativ, în această formulă, Primăria Târgu-Jiu va avea timp să realizeze, în condiţiile legii, gardul Garnizoanei Târgu-Jiu şi căile de acces, conducerea unităţii având serioase probleme cu cetăţenii de etnie rromă care, folosindu-se de gardul distrus, pătrund în garnizoană. Abia apoi, după ce aceste două cerinţe vor fi realizate, terenul nefolosit în prezent va fi transferat, în cele din urmă, pe baza unui protocol, municipalităţii.
În acelaşi timp, Primăria Târgu-Jiu a anunţat că nu va renunţa la preluarea proprietăţii, cu atât mai mult cu cât există un schimb de corespondenţă între instituţia municipală şi MApN pe marginea acestui transfer de teren.
Anamaria Stoica

teren locuinte 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.