Primăria Târgu-Jiu a oferit alimente şi brăduţi familiilor sărace

351

Picture 090Zeci de familii din municipiul Târgu-Jiu au primit ieri pachete cu alimente şi brăduţi din partea autorităţilor locale. Acţiunea s-a desfăşurat sub egida „Un brăduţ pentru fiecare” şi s-a adresat familiilor foarte sărace şi cu mulţi copii, dar care nu se încadrează pentru a putea beneficia de ajutorul social.

De asemenea, au fost pregătite alte 1900 de pachete cu alimente pentru persoanele defavorizate din Târgu-Jiu.

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, alături de reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), a continuat şi în acest an acţiunea „Un brăduţ pentru fiecare”. Prin intermediul acestei acţiuni, circa 30 de familii din Târgu-Jiu au primit coşuri cu alimente şi brăduţi împodobiţi din partea autorităţilor locale. “Acţiunea „Un brăduţ pentru fiecare” este una pe care o facem noi de 10 ani. Sunt 40 de familii defavorizate cu copii foarte mulţi, persoane care nu pot fi ajutate nici la Cantina de Ajutor Social, nici pe ajutor social pentru că depăşesc veniturile şi nu se încadrează, dar noi ştim că sunt în situaţii foarte, foarte grele. Aceste pachete speciale pe care le ducem conţin alimente tradiţionale de Crăciun: carne, carne tocată, caltaboş, cârnaţi, tobă, cozonac, cam tot ce ar trebui să pună un om pe masă de Crăciun, plus un brăduţ împodobit pentru copii”, a explicat Teodora Ciobanu, directorul DPPS Târgu-Jiu. Printre familiile care au primit ieri vizita primarului Florin Cârciumaru se numără şi familia Matache. Cei doi copii, un băieţel de 6 anişori şi o fetiţă în vârstă Picture 084de 11 ani, au rămas în grija bunicii după ce mama lor a decedat iar tatăl nu-i poate ajuta din punct de vedere financiar: “Mama lor a decedat şi îi am eu în plasament pe amândoi. Pe tatăl lor nu îl interesează, nu vine nici măcar să le aducă o pâine de 1 leu sau să le aducă şi lor ceva că sunt sărbătorile. Nu are serviciu. Eu nu am nici un venit. Nu am pensie, nu am şomaj, nu am nici un fel de venit. Copiii au un plasament de 194 lei, alocaţia de 84 lei şi o monoparentală de 100 lei. Acesta este tot venitul lor. Mai am băiatul care lucrează, câştigă şi el un salariu minim pe economie dar ăla nu-mi ajunge nici să plătesc datoriile la apartament”, s-a plâns Rodica Matache, bunica celor doi micuţi. Valoarea pachetelor oferite în cadrul acţiunii “Un brăduţ pentru fiecare” este de aproximativ 200 lei.

Pachete şi pentru cei de la Cantina de Ajutor

Autorităţile locale au oferit pachete cu alimente şi altor 1900 de familii nevoiaşe din municipiu care nu au posibilitatea de a-şi achiziţiona produsele specifice sărbătorilor de iarnă. “A devenit o tradiţie la Târgu-Jiu ca prin grija Consiliului Local şi a Primăriei Târgu-Jiu, înainte de Picture 020sărbători să venim în ajutorul celor care nu au o sursă de venit, în sensul de a le da o mână de ajutor să le putem asigura o parte dintre produsele necesare pentru sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou. Am reuşit să strângem bani pentru aproximativ 1900 de pachete, distribuite prin Cantina de Ajutor, pachete cu produse specifice sărbătorilor de iarnă. Totul este foarte bine pus la punct, oamenii nu se îngrămădesc, cred că este bine şi dă o notă foarte bună pentru cei din Poliţia Locală care sunt implicaţi, dar şi pentru cei de la Primărie. Oamenii au înţeles că sunt pachete pentru toţi. Aici o contribuţie au avut-o şi cei de la Direcţia de Protecţie Socială pentru că au discutat cu ei înainte, au făcut anchete înainte pentru ca pachetele să fie primite de cei care într-adevăr nu au o sursă de venit prin care să-şi asigure cele necesare ca produse”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu. Potrivit directorului DPPS, valoarea unui pachet este de aproximativ 45 lei, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni distribuţia pachetelor să fie finalizată. “Am început de luni distribuţia pachetelor cu alimente pentru persoanele defavorizate din Târgu-Jiu, avem 1900 de pachete. Luni s-au distribuit 1100 de pachete Picture 023în două puncte de distribuţie. Astăzi (n.r. marţi) s-au distribuit pachetele pentru cele 200 de persoane înscrise pe liste la Cantina de Ajutor Social. În ceea ce priveşte valoarea pachetului, este de 45 lei, inclusiv TVA. Încercăm să aducem un pic de bucurie în casele cât mai multor oameni. Pachetele conţin carne tocată, pulpe de pui, cozonac şi două feluri de parizer”, a precizat Teodora Ciobanu. Cei care au ridicat pachete cu alimente de la Cantina de Ajutor Social au spus că ajutorul autorităţilor este binevenit pentru că altfel nu ar fi avut ce pune pe masă de sărbători: “Nu este prima dată când iau. Iau pentru copii ca să aibă şi ei un mic ajutor de la domnul primar şi îi mulţumim pentru ce ne dă. Suntem şapte persoane, suntem săraci, soţul meu este bolnav şi nu poate să lucreze”, a spus una dintre persoanele care aşteptau să primească alimente ieri dimineaţă.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here