Primăria Peştişani refuză plata celor 24 de miliarde către lichidatorul SC Tech Safety

426

În plină anchetă desfăşurată de Parchetul Judeţean Gorj, Primăria Peştişani ţine cu dinţii la instanţa de judecată din Bănie să nu acorde cei 24 de miliarde de lei vechi lichidatorului firmei Tech Safety, societate ce a aparţinut urmăritului penal Dan Floarea. Astfel, după o victorie a lichidatorului judiciar Consulting Company IPURL la Tribunalul Gorj, Consiliul Local Peştişani a făcut apel la soluţia dată de magistraţii instanţei, sperând să oprească pretenţiile firmei lui Floarea, la Curtea de Apel Craiova.

La numai o zi după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova decideau să admită recursul Parchetului Judeţean Gorj în cazul Florin Pavel, băgându-l pe acesta în arest pentru 29 de zile, reprezentantul juridic al Consiliului Local Peştişani declara apel societăţii Tech Safety SA şi lichidatorului judiciar al societăţii, Consulting Company IPURL. Apelul la soluţia dată de instanţa Tribunalului Gorj a fost astfel atacată pe 27 iunie 2012, urmând să se judece la Curtea de Apel Craiova, la o dată încă necunoscută. Cert este că instanţa Tribunalului Gorj a admis pe 15 mai cererea reclamantului Tech Safety SA prin lichidatorului judiciar al societăţii Consulting Company IPURL, la pretenţiile financiare ridicate Consiliului Local Peştişani care trebuie să îi achite 28 de miliarde de lei vechi, în contul lucrărilor desfăşurate la campusul liceului din comună.

Vicele Tivig: “Conturile Primăriei Peştişani nu sunt blocate”
În atare condiţii, deşi se vehicula că de ceva vreme conturile Primăriei Peştişani ar fi blocate, urmare a pretenţiilor ridicate şi câştigate la Tribunalul Gorj de lichidatorul SC Tech Safety, se dovedeşte, în fapt, că lucrurile nu stau chiar aşa. Viceprimarul Pantelimon Tivig din Peştişani a declarat ieri că instituţia publică pe care o conduce nu are conturile blocate, Consiliul Local judecându-se cu firma care pretinde banii publici. “Noi am făcut apel la decizia instanţei Tribunalului Gorj care ne pretindea banii pe lucrarea privind campusul din Peştişani. Procesul nu s-a terminat, motiv pentru care nici nu putem să dăm banii care ni se cer. Mai există şi o anchetă în acest caz, astfel conturile nu au cum să fie blocate”, a declarat Tivig, menţionând că nu ştia nimic de urmărirea penală începută ieri pentru afaceristul Dan Floarea.

Floarea: “Primăria are să îmi dea bani, 24 de miliarde”
Dan Floarea a câştigat în octombrie 2008, licitaţia pentru realizarea campusului şcolar din Peştişani. Au fost numai două oferte, dar firma Tech Safety, aparţinând omului de afaceri, a învins la licitaţie. În 2009 ar fi trebuit să înceapă lucrările pentru ca cel târziu la jumătatea lui 2010 să se finalizeze. Din păcate nici acum investiţia nu s-a realizat decât la sfert, firma intrând între timp în faliment. Floarea a reuşit să încaseze 20 de miliarde de lei vechi şi mai solicită acum 24 de miliarde, prin lichidator judiciar. Floarea este de ieri urmărit penal pentru afacerea “campus” desfăşurată la Peştişani, pentru următoarele infracţiuni: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals, dare de mită şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.