Primăria Motru, în alertă! Cine le duce de mâncare pensionarilor de peste 65 de ani, de la bloc și din satele aparținătoare?

2981

Primăriile din Gorj sunt în alertă pentru că nu au posibilități să asigure toate nevoile pensionarilor, după ce președintele Kaus Iohannis a anunțat impunerea carantinei obligatorii pentru persoanele de peste 65 de ani. Viceprimarul municipiului, Cosmin Morega, este îngrijorat de problemele care vor apărea la Motru, deoarece nu se știe cine le va face, vârstnicilor afectați de noile măsuri, cumpărăturile, cine le va aduce mâncare ori le vor duce gunoiul, cu atât mai mult cu cât personalul instituției a fost mult diminuat ca măsură pentru Coronavirus.

Viceprimarul trage un semnal de alarmă după mesajul de marți al președintelui Iohannis, fiind de părere că ultimele decizii care a impus scoaterea armatei pe străzi nu pot fi puse în aplicare. În opinia viceprimarului, numai în Motru sunt 5000 de pensionari, o mare parte având 65 de ani și copii blocați în străinătate ori în alte localități. Mulți au încă cotețe la marginea orașului, spune Morega, unde au păsări și animale domestice, în timp ce mulți au animale de companie pe care ar trebui să le scoată zilnic afară din locuințele situate la bloc.,,Până acum nu s-a reglat bine situația privind asigurarea hranei pentru cei izolați, nu am centralizat nici numărul vârstnicilor din oraș singuri decât de la trei asociații de proprietari astfel este aproape imposibil să le asigurăm noi, salariații primăriei cumpărăturile pentru aceste persoane, lăsate de miercuri fără ajutor. Nu există proceduri, iar numărul angajaților primăriei a fost diminuat, o parte fiind trimiși acasă, ca măsură de precauție pentru Coronavirus. O să fie, de miercuri, un haos total, din păcate, că fiecare face după ureche. Noi suntem puțini, iar nevoile vor fi ridicate. Sunt oamenii programați la rețete, sunt persoane care au vecinii la fel de vârstnici… Nu știm cum vom reuși să îi ajutăm pe toți. Dacă mai dă zăpada tot așa, că avem și pe jumătate de județ cod portocaliu nu știu cum o să răzbim”, a spus viceprimarul. Problemele de la Motru vor fi identice în orașe care au sate aparținătoare și o zonă largă de acțiune.
A.STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here