Scandal din nou la Fărcășești, unde consilierul local al PSD, Adrian Bălu, l-a surprins luni pe un angajat al Primăriei aruncând gunoaie la marginea unei păduri.Deșeurile provin din construcții, după cum avea să confirme, ieri, Garda de Mediu Gorj. Tone de pământ amestecat cu pavele și bucăți de beton provenit de la biserica din apropiere au fost aduse și cărate cu un utilaj al primăriei cumpărat recent pe fonduri europene. Bălu spune că l-a surprins pe angajatul primăriei descărcând gunoaiele în marginea pădurii, moment în care a fost înjurat și atacat cu acesta.Cu o zi înainte consilierul publicase pe Facebook informații despre salariul de peste 4000 de lei pe care îl primește tractoristul, lucru care nu i-a picat tocmai bine acestuia, mai ales că localnicii nu înțeleg cum de s-a ajuns la o leafă așa mare pentru el.Scena în care bărbatul vine către Bălu și îl amenință, dar îl și înjură, a fost filmată cu telefonul mobil și postată pe rețeaua de socializare, devenind publică.„Eu treceam înspre Negomir în momentul în care am văzut tractorul și remorca primăriei la marginea pădurii. Nu mi se pare normal ca mai ales primăria să aducă gunoaie și să le arunce aici, ținând cont că înainte primarul Drăgoescu a fost pădurar. El ar fi trebuit să fie primul care să aibă grijă de această zonă. Eu am oprit mașina și nici nu am avut timp să reacționez că am văzut că vine cineva în fugă cu un levier către mine. Am scos telefonul și am început să filmez, după care m-am urcat în mașină și am plecat pentru că nu am vrut ca lucrurile să degenereze. Pentru acest fapt voi depune plângere penală la Poliție și voi atașa inclusiv înregistrarea video pe care o am și cu care probez ceea ce afirm”, declară Bălu.
Primarul Constantin Drăgoescu e convins că nu există nicio problemă, mai ales că toată lumea știe de conflictul dintre el și Bălu.Edilul neagă că ar fi fost aruncate gunoaie, deși recunoaște că acestea provin din curtea bisericii la care se lucrează în această perioadă. „Am luat din curtea bisericii două remorci de pământ pentru că avem de turnat o alee. Vrem să terminăm lucrarea la biserică, de conflictul dintre consilier și tractorist eu nu știu nimic. Sunt și niște pavele luate de aici și duse acolo, dar nu e nicio problemă, le putem lua de acolo. Nu e nicio problemă.Câtă treabă facem în comună, ce facem aici la biserică nu se vede. Ne-am apucat de această lucrare acum un an după ce am alocat 5 miliarde de lei vechi, iar consilierul local Bălu Marius Adrian și consilierii PSD nu au votat hotărârea. Chiar vreau ca locuitorii din comună să știe că cei de la PSD nu au votat pentru această hotărâre. Ei pun doar piedici. El umblă toată ziua prin comună să filmeze primarul , consilierii, cetățenii, în loc să vină cu propuneri și să dea o mână de ajutor pentru a rezolva problemele comunei. La noi aici nu sunt gunoaie, în sensul de plastice, de PET-uri. Acolo e pământ luat de la biserică și dus ca să aranjăm o alee. Am dus o parte din el la cetățeni pentru umplutură. Pavele care se văd sunt spărturi. Dacă nu e în regulă îl vom lua de acolo, dar vă asigur că nu sunt probleme”, a spus primarul Drăgoescu.
Și totuși, Garda de Mediu Gorj a fost de o cu totul altă părere ieri. Comisarii de mediu au identificat „probleme” și au confirmat că materialele aruncate în liziera pădurii reprezintă resturi din materiale de construcții. Pentru astfel de fapte un gorjean din Văgiulești chiar a rămas fără mașină la Drobeta Turnu Severin, după ce a fost surprins descărcând un astfel de „pământ” pe un teren al unui vecin al său care dorea să îl niveleze. În cazul de la Fărcășești nu se pune problema confiscării tractorului pentru că comisarii de mediu nu au constatat ei în flagrant comiterea faptelor.„Deșeurile provenite din materiale de construcții au fost depozitate la liziera unei păduri din comuna Fărcășești. Față de cele constatate s-a dispus ca Primăria să procedeze la ridicarea acestora și la depozitarea lor pe o platformă betonată, care există pe raza localității.Pentru fapta săvârșită, Primăria Fărcășești a fost sancționată cu amendă în valoare de 30.000 de lei”, a comunicat comisarul Ramona Rădoacă, de la Garda de Mediu Gorj. Primăria poate să conteste în instanță sancțiunea primită, dar are obligația să mute grămezile de pământ amestecat cu pavele și betoane de la marginea pădurii.
Gelu Ionescu