Primăria Bumbești-Jiu a inaugurat Centrul de Zi, investiție de 100.000 euro

1271

Autoritățile locale din Bumbești-Jiu au reușit să inaugureze, vineri, Centrul de Zi pentru copiii aflați în situații de risc, investiție începută cu doi ani în urmă și care se ridică la 100.000 euro. Pentru realizarea noii instituții, autoritățile au beneficiat și de o cofinanțare a proiectului de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Edilul Constantin Bobaru a menționat că educația beneficiarilor din acest centru, masa caldă și gustarea primită după cele patru ore petrecute aici sunt suportate în integritate de către Primăria Bumbești-Jiu.

În incinta Școlii Gimnaziale Bumbești-Jiu funcționează, de la finalul săptămânii trecute, primul Centru de Zi pentru copiii aflați în situații de risc, din localitate. Noua investiție a fost inaugurată, vineri, în prezența autorităților locale, a beneficiarilor și a cadrelor didactice, care vor avea grijă de educația copiilor, zilnic, între orele 12.00-16.00.

15 elevi de la clasele zero-IV sunt primii beneficiari ai acestei instituții. Este vorba despre 2 fete și 13 băieți, toți proveniți din familii cu părinții plecați în străinătate, din familii cu probleme sociale, victime ale violenței ori cu risc de instituționalizare. Elevii de 6-11 ani își fac temele în noul centru, în condiții optime, sub supravegherea personalului de specialitate de aici, adică a unui educator, a unui asistent social și a unei alte persoane cu specializare psihopedagogie. Beneficiarii servesc, de asemenea, gratuit, aici, o masă caldă și o gustare.
centrul de zi bumbesti jiu (1)“Toate aceste servicii sunt gratuite pentru beneficiarii, fiind suportate de instituția publică. Proiectul a fost demarat cu doi ani în urmă, iar vineri a fost inaugurat acest centru de zi, într-o clădire reabilitată corespunzător. Copiii au la dispoziție un spațiu generos și adecvat de servire a mesei, de pregătire a temelor și pentru studiu, mai există, de asemenea, un spațiu de recreere, dar și spații pentru cadrele didactice. Vorbim de o investiție de 100.000 euro care era necesară pentru comunitate”, a declarat primarul orașului Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru.
Centrul este dotat, de asemenea, cu calculatoare de ultimă generație de care beneficiază copiii aflați în situații de risc.
A.Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Panaitescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here